Comunicate de presa

Deloitte România lansează competiția Green Frog Award

București, 16 octombrie 2015 – Deloitte lansează competiția Green Frog Award, care premiază cele mai bune rapoarte de sustenabilitate din Europa Centrală și de Sud-Est. Competiția se află la a cincisprezecea ediție la nivel regional și la prima ediție în România.

„Începând cu anul 2017, UE solicită celor mai mari companii să ofere informații non-financiare și date referitoare la diversitate. Pentru a putea aplica noua legislație, companiile ar trebui să înceapă pregătirile încă de pe acum. Participarea la Green Frog Award este o ocazie bună pentru acest lucru și o șansă pentru organizații de a-și prezenta practicile de durabilitate și modul în care gestionează în mod conștient și activ impactul lor economic, social și de mediu”, a spus Andrei Ionescu, Partener Enterprise Risk Services (ERS) în cadrul Deloitte România și Moldova.

„În plus, aceasta este o modalitate de a atrage investitori, de aceea încurajăm cât mai multe companii din România să se alăture inițiativei Deloitte".

În România, raportarea de sustenabilitate este la început de drum, iar în prezent nu există date clare cu privire la numărul companiilor care au optat pentru acest tip de raportare, fie că vorbim de raportări care respectă linii directoare internaționale sau grile proprii. Raportarea non-financiară este un vehicul de promovare și comunicare cu mediul extern, aplicat îndeosebi de către marii investitori străini locali, în mod voluntar. Raportarea non-financiară în România arată transparența companiilor și ajută la alocarea resurselor de CSR. Aceasta constituie o premisă pentru atragerea investitorilor, care își bazează deciziile investiționale pe informații legate de sustenabilitate și de impactul pe termen lung al afacerilor locale.

„Raportarea non-financiară poate oferi numeroase beneficii pentru companii, contribuind la sporirea încrederii în rândul investitorilor, la o mai bună înțelegere a modelului de afaceri, a strategiei și a riscurilor și la identificarea de noi oportunități de afaceri. Prin urmare, cu Green Frog Award vrem să identificăm, să recompensăm și să promovăm companiile care au îmbrățișat deja acest tip de raportare și să încurajăm alte companii să le urmeze", a adăugat Irena Pichola, Partener Deloitte și Lider Consultanță pentru Sustenabilitate, Europa Centrală.

În 2015, Green Frog Award va avea o categorie națională și una central-europeană. Rapoartele care trec de nivelul național vor fi nominalizate în mod automat la concursul regional. Organizațiile pot depune rapoarte sociale, rapoarte CSR, rapoarte de durabilitate, rapoarte integrate care acoperă ultimii 1-2 ani financiari. Rapoartele trebuie să fie în conformitate cu următoarele linii directoare: GRI G3.1, G4 GRI, IIRC, Directiva UE 2014/95/UE, UN Global Compact, ISO 26000 etc. Rapoartele pot fi depuse de către companii private, organizații publice, precum și fundații sau universități.

Termenul pentru aplicare este 30 octombrie 2015. Detalii cu privire la participarea la Green Frog Award: www.deloitte.com/DCE_greenfrog. În afară de România, competiția Green Frog Award 2015 va fi organizată în Albania, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Contact
Claudia Covaci
PR Manager
Tel: +40 21 20 75 303
ccovaci@deloittece.com

V-a fost de folos informația?