Analiză Deloitte: Piața de M&A s-a dezghețat în al doilea trimestru din 2019

Comunicate de presa

Analiză Deloitte: Piața de M&A s-a dezghețat în al doilea trimestru din 2019

9 iulie 2019

Piața de fuziuni și achiziții (mergers & acquisitions – M&A) a avut o creștere semnificativă în al doilea trimestru al anului comparativ cu primul trimestru, dar și față de perioada similară din 2018. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a pieței, inclusiv tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 1,4-1,6 miliarde de euro, în timp ce tranzacțiile comunicate au totalizat 790 de milioane de euro.

„În piața de fuziuni și achiziții, trimestrul al doilea al anului a adus două premiere: finanțarea în valoare de 568 de milioane de dolari atrasă de către UiPath, în urma căreia evaluarea companiei a ajuns la 7 miliarde de dolari, un nivel record pentru un start-up românesc, și preluarea de către EximBank, o bancă deținută de statul român prin intermediul Ministerului de Finanțe, a Băncii Românești. Este a patra oară când ne întâlnim cu UiPath în raportările noastre trimestriale: prima dată în 2017, iar apoi de două ori în 2018, compania având o evoluție spectaculoasă de la o perioadă la alta”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, Partener Corporate Finance, Deloitte România.

Numărul total de tranzacții anunțate în al doilea trimestru a fost 30, inclusiv cele care nu au avut o valoare comunicată. Pentru comparație, în primele trei luni ale anului au fost anunțate 16 tranzacții, iar în al doilea trimestru al anului 2018, 27 de tranzacții.

„După un început modest, piața de M&A a consemnat un reviriment în al doilea trimestru, când estimăm că au fost patru tranzacții cu o valoare de câte minimum 100 de milioane de euro. Dacă ne uităm cumulat la primul semestru al anului, piața de M&A calculată în funcție de tranzacțiile cu valoare comunicată a fost de aproape 909 milioane de euro. Remarcăm că tendința de a nu comunica valoarea tranzacțiilor a continuat să se accentueze”, a adăugat Ioana Filipescu Stamboli.

„În sectorul imobiliar, piața de M&A s-a menținut dinamică în al doilea trimestru al anului, cea mai mare tranzacție fiind preluarea de către Dedeman a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca”, a precizat Irina Dimitriu, Partener la Reff & Asociații, societatea de avocați reprezentând rețeaua globală Deloitte Legal în România.

Cele mai mari tranzacții din al doilea trimestru al anului 2019 au fost: 

  1. noua rundă de finanțare, în valoare de 568 de milioane de dolari (500 de milioane de euro), obținută de către UiPath, companie din domeniul automatizării robotizate a proceselor (RPA), care a stabilit un nou record pentru evaluarea companiei, de 7 miliarde de dolari. În cadrul acestei runde de finanțare au participat mai mulți investitori financiari;
  2. preluarea de către EximBank a 99,28% din Banca Românească de la National Bank of Greece (valoare necomunicată);
  3. achiziția unui pachet minoritar din acțiunile Superbet, cel mai mare jucător de pe piața pariurilor sportive din România, de către fondul de investiții Blackstone (valoare: 175 de milioane de euro);
  4. preluarea de către frații Pavăl, proprietarii Dedeman, a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca (valoare necomunicată);
  5. investiția de aproape 60 de milioane de euro anunțată de către CEE Equity în modernizarea și dezvoltarea a 15 silozuri de grâu și hub-uri logistice ale Brise Group.

Piața de M&A din România, în T2 2019

  • valoare piață (tranzacții cu valoare comunicată, inclusiv mega tranzacția în care a fost implicată compania UiPath): 790 de milioane de euro;
  • valoare piață (inclusiv tranzacții cu valoare necomunicată și mega tranzacția UiPath – estimare Deloitte): 1,4–1,6 miliarde de euro;
  • număr tranzacții (inclusiv tranzacțiile cu valoare necomunicată): 30;
  • valoare medie (excluzând mega tranzacția UiPath): 36 de milioane de euro.

*Notă: Doar tranzacțiile cu valoare declarată mai mare de 5 milioane de euro au fost luate în calcul pentru realizarea graficului și au fost excluse mega tranzacțiile (tranzacțiile de minimum 500 de milioane de euro). Informațiile sunt colectate din surse publice și sunt ajustate la zi cu valoarea tranzacțiilor rezultată din ultimele informații disponibile.

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Consultanță M&A, Servicii Suport Tranzacții, Consultanță Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.

Cu o echipă de peste 70 de avocați, Reff & Asociații este una dintre cele mai mari societăți de avocați din România, recunoscută pentru calitatea serviciilor și abilitatea de a oferi soluții în chestiuni juridice complexe. Tipurile de servicii oferite acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, litigii, fuziuni și achiziții, sectorul public, drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 85 de țări.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor 286.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.500 de profesioniști.

V-a fost de folos informația?