Comunicate de presa
Deloitte, desemnată Firma de Consultanță Fiscală a Anului în Europa Centrală și de Est în cadrul European Tax Awards 2019
Deloitte a fost desemnată Firma de Consultanță Fiscală a Anului în Europa Centrală și de Est pentru realizările sale remarcabile din România, Bulgaria, Republica Cehă, Slovenia și Slovacia, în cadrul ediției 2019 a Premiilor Europene de Fiscalitate, organizate de prestigioasa publicație International Tax Review (ITR). Aceasta este cea de-a 15-a ediție a concursului care oferă recunoaștere proiectelor inovatoare, de impact și valoroase, în baza analizelor efectuate de jurnaliștii ITR, cercetărilor de piață și a feedback-ului din partea clienților și a experților în domeniu.
Practica fiscală a Deloitte este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii profesionale din țară, oferind un spectru larg de servicii fiscale integrate, care acoperă impozitare pe profit și pe venit, impozitare indirectă, servicii vamale, servicii dedicate angajatorilor globali, servicii în domeniul prețurilor de transfer și soluții de procese de business, prin intermediul a peste 200 de profesioniști.
„Felicitări experților noștri de top, care sunt astfel recunoscuți nu numai în România, dar și la nivel regional, și care contribuie, prin profesionalism și pasiune, la consolidarea poziției Deloitte în domeniul fiscal. Vom rămâne fideli abordării de până acum, care combină cunoștințele și inovația în mai multe domenii fiscale cu buna cunoaștere a diferitelor sectoare de business. Astfel, le putem oferi clienților noștri consultanță la cel mai înalt nivel pentru a-și asigura conformitatea cu legislația fiscală", a declarat Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România.
Pe lângă serviciile tradiționale oferite clienților, echipa de experți fiscali a Deloitte România oferă și aplicații dezvoltate special pentru clienți, cum ar fi D.Tax, o soluție inovatoare dedicată raportării de TVA, și Total Rewards, un instrument automat care permite companiilor să își modeleze politicile de resurse umane.
International Tax Review publică articole și analize prestigioase în domeniul fiscal, recunoscute de experții din industrie. Acesta transmite știri în domeniul fiscalității din întreaga lume și analize axate pe venituri și impozite indirecte, prețuri de transfer, litigii și taxe internaționale. Cele mai importante publicații ale ITR includ World Tax Review și Guide to World’s Leading Tax Advisors.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor 286.000 de profesioniști ai săi.
Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.500 de profesioniști.