Denunțarea cultului personalității – Despre liderii din zilele noastre și cultul CEO-ului

Jack Welch și GE. Bill Gates și Microsoft. Mark Zuckerberg și Facebook. Atribuim în mod natural succesul unei afaceri de miliarde de dolari, cu sute de mii de angajați, unei singure persoane. Îl iubim pe eroul nostru, creatorul care făurește o companie dintr-o viziune puternică, cu îndrăzneală și carismă. Stăm pe margine și aclamăm cu fervoare, pe măsură ce figura mesianică se înalță pentru a revigora un brand pe moarte.

De la politică la lumea afacerilor, de la oameni de rând până la celebrități de top, oamenii de toate categoriile tind să cadă pradă cultului personalității. Cu toate acestea, dorința cuiva de a fi adulat este depășită doar de dorința celorlalți de a glorifica și de a urma orbește.

Termenul „CEO celebru" a început să fie folosit la începutul secolului al XX-lea, descriind inițial baroni industriali precum Henry Ford sau John D. Rockefeller. În ultimii ani, atenția publicului s-a concentrat din ce în ce mai mult asupra lumii afacerilor, cu figuri emblematice doborâte de scandaluri sau lideri politici carismatici dispărând aproape peste noapte. Carierele au devenit mai maleabile, iar executivii ambițioși pot acum să se dezvolte în orice direcție, de la televiziune, la politică sau chiar sport. Mai mult, în epoca actuală a mass-media instant, directorii celebri au devenit tot mai prevalenți, mai vizibili, iar percepția și stima de sine au devenit din ce în ce mai legate de atenția primită zilnic prin intermediul rețelelor sociale - atenție la care și cei mai mari regi, cuceritori, sau alte figuri proeminente din istorie ar fi putut doar visa. Atenția auto-indusă prin intermediul mass-media provoacă adesea un sentiment nesănătos de grandiozitate, făcând liderii să se simtă exponențial mai mari decât poziția sau capacitatea lor reală. Acest lucru se poate dovedi dăunător, deoarece îi împinge adesea pe oameni într-un complet „divorț de realitate”. Mulți lideri nu realizează că pun mai multă valoare pe a fi etichetați de către ceilalți ca fiind „extraordinari”, luptând fără încetare pentru a obține o anumită percepție de la cei din jur și pierzând din vedere lucruri de bază, precum faptul că impresia celorlalți nu se află în sfera noastră de influență. În schimb, toată această poleială nu este altceva decât o iluzie, o dorință de recunoaștere născută din narcisism, o cale indirectă de a se duela cu propria nesiguranță. Totuși, e bine să nu ne scape din vedere că „dintre toate decepțiile, cea mai gravă este auto-dezamăgirea” (Platon). Astfel, trebuie să ne asigurăm mai întâi că suntem împăcați cu sinele, deoarece adevărata validare vine printr-un dialog onest cu noi înșine, mai degrabă decât din a căuta fără sfârșit o confirmare exterioară. În timp ce lupta continuă pentru menținerea imaginii de sine poate deveni o misiune extenuantă și alienantă pentru cei care o duc, oamenii se lasă ușor fermecați de imaginea publică și reputația liderilor, adesea asociindu-i cu un personaj mesianic.

Suntem captivați de aparențe, iar acesta este punctul nostru sensibil. În loc să încercăm să descifrăm caracterul oamenilor, alegem să admirăm, să angajăm și să lucrăm cu oameni pe baza reputației lor impecabile, a CV-urilor strălucitoare și a carismei lor debordante, trezindu-ne mai apoi la baza mediocrității, suferind de pe seama liderului șovăielnic sau a micro-managerului. Prin urmare, trebuie să depunem eforturi pentru a ne schimba perspectiva, ignorând mitul auto-promovat care înconjoară mulți lideri și începând să le măsurăm contribuția și să le analizăm calitatea leadership-ului prin standarde obiective.

Longevitatea multor lideri de afaceri este adesea însoțită de o rezistență la schimbare, în ciuda faptului că promovează schimbarea intens în discursurile lor publice. Să luăm ca exemplu clasamentul celor mai admirați CEO din lumea afacerilor. Cu excepția câtorva lideri enigmatici, precum Martha Steward, Henry Ford, Steve Jobs sau Bill Gates, care au devenit idoli culturali prin personalitățile lor grandioase sau prin tehnologiile revoluționare, nu există aproape nicio figură nouă. Mulți CEO-superstar, precum Elon Musk sau Sheryl Sandberg, au subestimat pericolul care vine odată cu acest statut. Reputațiile construite pe baza rețelelor sociale pot cădea în urma unui mesaj de pe Twitter sau a unei postări toxice. Faima care atrage atenția publică transformă un lider într-o țintă, iar legea consecințelor nedorite atârnă greu pe umerii CEO-ului aflat în fața acționarilor și angajaților.

Auzim adesea lideri vorbind despre construirea unei moșteniri. Din păcate, mulți dintre ei nu o fac de dragul continuității, ci de dragul glorificării personale. Testul final al unui leadership eminent nu stă în anii de funcționare a unei companii, ci în creșterea și selectarea succesorilor care pot conduce compania către succese și mai mari. Aceasta necesită însă o doză generoasă de modestie, combinată cu o ambiție aprigă îndreptată în primul rând spre companie, și nu spre auto-glorificare. Selectarea unor lideri celebrități și lăsarea în umbră a celor cu adevărat valoroși este una dintre cele mai dăunătoare tendințe din istoria modernă. Sam Walton (Walmart), David Maxwell (Fannie Mae), Darwin Smith (Kimberly Clark) sau Bill Allen (Boeing) nu au acoperit în mod constant paginile ziarelor, dar au creat moșteniri neprețuite pentru companiile lor. Ceea ce i-a diferențiat de liderii celebri a fost un atașament profund legat de scopul lor real și devotamentul față de adevărata lor activitate, nepăsându-le câtuși de puțin de imaginea lor publică.

O caracteristică comună a multor lideri este un puternic impuls de a dobândi cât mai multă putere aparentă, pentru a umple golul de putere reală pe care nu o au, însă de care un CEO celebru nu se poate bucura fie din cauza unui consiliu de administrație disparat, a unui consiliu de supraveghere solicitant sau a unor acționari prea exigenți. Este interesant de observat însă că liderii care au cu adevărat putere evită în mod deliberat atenția publică. Laurence Fink, CEO al Black Rock, cel mai mare fond de investiții din lume, care administrează active de peste 6.000 de miliarde de dolari, este probabil cel mai influent CEO al lumii capitaliste de astăzi. Deși ministerele de finanțe, băncile centrale, fondurile de pensii ale autorităților de reglementare și cele mai mari companii din lume se consultă cu el înaintea deciziilor importante, el este cunoscut mai mult cercurilor de pe Wall Street și într-o mică măsură publicului larg.

Ca lideri de afaceri, este esențial să cultivăm un mediu în care se pune preț pe colaborare și substanță, în locul celui bazat pe competiție și glorie, împreună cu stabilirea unui țel cu adevărat important, cu mult peste aplauzele și laudele celorlalți. Dacă nu ne aflăm într-o poziție de conducere, sarcina noastră este să înțelegem ceea ce vedem. Lumea, așa cum este portretizată astăzi, nu reprezintă lumea reală, iar oamenii pe care îi idolatrizăm pe baza aparițiilor lor publice sunt de multe ori idoli de carton care vor cădea la prima briză. Este de datoria noastră să ne disciplinăm pe noi înșine pentru a vedea dincolo de fațada pe care o afișează cei din jur și de a căuta să identificăm profunzimea caracterului și competența. Mai mult, trebuie să depunem efort, să adoptăm cooperarea și integritatea în viața noastră de zi cu zi, căci fără acestea este imposibil să creăm o moștenire de durată.