Fundația Deloitte și World Vision inaugurează la Romexpo al doilea centru de activități educaționale pentru copiii ucraineni

Comunicate de presa

Fundația Deloitte și World Vision inaugurează la Romexpo al doilea centru de activități educaționale pentru copiii ucraineni și de consiliere pentru mamele lor

20 septembrie 2022

Fundația Deloitte și World Vision inaugurează la Romexpo cel de-al doilea centru care va oferi activități educaționale și recreative pentru copiii ucraineni elevi și preșcolari, precum și cursuri de limbile engleză și română pentru mamele lor, consiliere psihologică, juridică și ocupațională. Primul astfel de centru, situat în Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei din București, a fost deschis în luna mai 2022, iar aproximativ 100 de persoane, mame și copii, au beneficiat de peste 500 de ore de activități oferite de acesta în primele trei luni de la inaugurare.

„Primul centru construit în cadrul acestui parteneriat cu World Vision a fost primit cu entuziasm în rândul beneficiarilor, precum și al colegilor noștri, care s-au implicat voluntar în activitățile pentru copii. Le mulțumesc partenerilor noștri și tuturor celor care au sprijinit acest proiect ambițios. Le sunt în mod special recunoscător colegilor mei pentru spiritul de inițiativă și dedicarea cu care au venit în sprijinul victimelor conflictului din Ucraina, în diferite moduri, încă de la izbucnirea sa. Prin acest angajament colectiv și individual, transformăm în acțiuni concrete preocuparea strategică a Deloitte pentru a avea un impact care contează prin educație. Nevoia refugiaților ucraineni de sprijin pentru a-și continua educația, pentru a depăși traumele generate de război și pentru a-și putea construi o viață dincolo de acestea rămâne foarte mare”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Noul centru de la Romexpo, denumit Happy Bubble, este similar celui deschis în Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei și are o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Acesta poate găzdui până la 40 de copii zilnic. Activitățile planificate se adresează atât preșcolarilor, cât și elevilor de toate vârstele și includ cursuri de matematică, de limba engleză, de programare, ateliere de dezvoltare personală, desen și dans. Pentru mamele copiilor beneficiari, centrul organizează cursuri de limbile engleză și română, consiliere psihologică, juridică și pentru integrare pe piața muncii. De asgemenea,beneficiarii vor avea asigurate mesele de prânz.

„Am ales să deschidem cel de-al doilea centru Happy Bubble susţinut de partenerii noştri Deloitte România la Romexpo pentru că am identificat aici una dintre cele mai mari nevoi. Fluxul zilnic de refugiaţi este în continuare mare, iar World Vision este unul dintre susţinătorii importanţi pentru activităţile de la Romexpo. Copiii refugiaţi din Ucraina au în aceste momente mare nevoie de ajutor: 3,6 milioane de copii ucraineni riscă să nu aibă acces la educaţie şi 1,5 milioane de copii riscă probleme de sănătate mintală la şase luni de la izbucnirea conflictului, conform analizelor World Vision. Ajutorul pe care-l dăm în aceste centre atât copiilor, cât şi mamelor este unul esenţial şi suntem recunoscători partenerilor noştri pentru că împreună îl putem oferi”, a afirmat Mihaela Nabăr, Director Executiv, World Vision România.

Centrul Happy Bubble a fost creat pentru a oferi zilnic asistență familiilor de ucraineni, în special copiilor, după modelul Child Friendly Spaces dezvoltat de World Vision pe baza unei metodologii internaționale, implementate în mai multe zone ale globului în care trăiesc refugiați. Aceste spații prietenoase pentru copiii aflați în situații de urgență sunt gândite pentru a le asigura un mediu sigur, calm și confortabil, astfel încât ei să-și regăsească măcar parțial rutina de joacă și educațională pe care le aveau acasă.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 415.000 de profesioniști la nivel mondial.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesioniști.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.