Instituirea stării de urgență. Context și implicații

În contextul pandemiei COVID-19, Președintele României a declarat că va institui starea de urgență. Aceasta va avea loc prin emiterea unui decret ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României.

Măsurile de urgență adoptate prin acesta sunt de imediată aplicare și obligatorii, urmând a fi aduse la cunoștința populație, fiind difuzate la radio și televiziune în termen de cel mult două ore de la semnarea decretului și apoi în mod repetat în următoarele 24 ore.

Starea de urgență poate fi instituită pe o perioadă de maxim 30 de zile, ce poate fi prelungită de Președintele României pe perioade succesive de câte 30 de zile, putând totodată fi extinsă sau restrânsă aria de aplicare a acesteia.

Starea de urgență reprezintă un ansamblu de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale, putând fi instituită în contextul:

1. existenței unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale; sau
2. iminenței producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.

Aceasta presupune transferul anumitor atribuții ale administrației publice în competența autorităților publice menționate în Decret. În cazul de față, starea de urgență va fi cel mai probabil dispusă în baza punctului (b) de mai sus, caz în care gestionarea măsurilor dispuse va reveni Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.

Instituirea stării de urgență creează un cadru juridic excepțional, în care este posibilă restrângerea exercitării anumitor drepturi și libertăți fundamentale, precum dreptul la liberă exprimare, libertatea de asociere, libertatea de mișcare etc. Cu toate acestea, nu va fi posibilă limitarea dreptului la viață, tortura, condamnarea pentru infracțiuni neprevăzute ca atare sau restrângerea accesului liber la justiție.

Prin Hotărârea nr. 10 din 14 martie 2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență din cadrul Guvernului României a fost propusă instituirea stării de urgență și au fost aprobate următoarele măsuri pentru gestionarea epidemiei SARS-Cov-2, care sunt în prezent în vigoare:

• izolarea la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile, pentru toate persoanele asimptomatice care sosesc în România din țările în care sunt confirmate cel puțin 500 cazuri;
• persoanele izolate la domiciliu care dezvoltă simptome în cele 14 zile vor rămâne în izolare, urmând a fi alocat un echipaj care se va deplasa la locație pentru prelevarea de probe;
• suspendarea organizării și desfășurării de târguri de mașini auto până la 31 martie 2020.

Alte măsuri ce ar mai putea fi dispuse în urma instituirii stării de urgență includ:

• limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore;
• închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
• exercitarea de către autoritățile abilitate în mod exclusiv a dreptului de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
• limitarea informațiilor cu privire la starea de urgență ce pot fi difuzate în mass media, suspendarea temporară a apariției sau a difuzării unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
• raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
• interzicerea circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale și aeriene pe diferite rute;
• închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.

Anumite măsuri de urgență vor fi stabilite prin decret, însă restricții suplimentare pot fi impuse pe parcursul stării de urgență de către autoritățile competente, prin ordonanțe militare și ordine.

În ceea ce privește raporturile juridice dintre privați, este de așteptat ca, în practică, imposibilitatea executării unei obligații datorită măsurilor obligatorii impuse în cadrul stării de urgență să fie invocată drept cauză exoneratoare de răspundere, cu consecința că, în cazul invocării valabile a unei asemenea cauze, niciuna din părți nu ar putea fi ținută răspunzătoare pentru neexecutarea obligației respective. Semnalăm ca evaluarea legalității unor asemenea abordări trebuie făcută cu atenție, de la caz la caz, ținând cont de conținutul prevederilor legale, de prevederile contractuale și de starea de fapt corespunzătoare fiecărui raport contractual.