Comunicate de presa
Deloitte România și Reff & Asociații au obținut la ÎCCJ o soluție definitivă de anulare a unor decizii de impunere în cuantum de 5,5 milioane de euro emise pentru o companie dintr-un grup ce activează în domeniul energiei
1 aprilie 2022
O echipă multidisciplinară, formată din avocați specializați în litigii fiscale din cadrul Reff & Asociații| Deloitte Legal și consultanți fiscali din cadrul Deloitte România, a obținut, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), o importantă soluție de anulare a unor decizii de impunere emise de autoritatea fiscală în sarcina unei companii de servicii suport dintr-un grup ce activează în domeniul energiei, în cuantum de 5,5 milioane de euro. Victoria a fost înregistrată într-un litigiu complex, desfășurat pe o perioadă de peste cinci ani, care a presupus analiza unui număr ridicat de probleme juridice și fiscale privind regulile de deductibilitate atât în stabilirea impozitului pe profit, cât și a TVA.
Soluția este cu atât mai importantă cu cât, în cadrul inspecțiilor fiscale, instituțiile de control tind să interpreteze într-o manieră extinsă condițiile de deductibilitate, mergând uneori până la contestarea deciziilor de afaceri ale contribuabilului. Astfel, când analizează deductibilitatea cheltuielilor efectuate în scopul desfășurării activității, organele fiscale iau în calcul inclusiv rezultatele financiare obținute de contribuabil ca urmare a angajării respectivelor cheltuieli. Dacă nu au generat beneficiile scontate, acestea sunt considerate cheltuieli nedeductibile.
Decizia obținută de echipa Reff & Asociații | Deloitte Legal confirmă că autoritățile fiscale pot analiza deductibilitatea cheltuielilor strict din perspectiva condițiilor prevăzute de legislație, fără a avea posibilitatea să emită opinii cu privire la deciziile de afaceri.
Pe de altă parte, soluția confirmă faptul că deductibilitatea pentru cheltuielile efectuate ca urmare a schimbării modelului de business nu poate fi acordată proporțional, în funcție de rezultatul obținut după o astfel de operațiune. În acest caz, organele fiscale au respins deductibilitatea pentru o parte din cheltuieli, deoarece au considerat că nu au fost necesare activității clientului, din moment ce nu au condus la eficientizarea costurilor. Autoritatea a ajuns la această concluzie după ce a aplicat un mecanism care presupune că media cheltuielilor din perioada ulterioară schimbării modelului de business nu trebuie să depășească ponderea cheltuielilor din anul anterior modificării, iar suma care depășește această pondere nu este deductibilă din punct de vedere fiscal.
Echipa de litigii fiscale care a obținut această soluție pentru client a fost condusă de Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, cu sprijinul lui Ștefan Mihărtescu, Senior Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal, precum şi cu implicarea practicii de servicii fiscale a Deloitte România, prin echipa formată din Elena Roșculeț și Ioana Năstase, Senior Manageri în cadrul firmei de consultanță.
„Hotărârea obținută în fața instanțelor asigură o protecție adecvată intereselor și deciziilor legitime de business ale clientului nostru, dar reprezintă și un câștig jurisprudențial deosebit de important, întrucât reconfirmă faptul că organele de inspecție fiscală nu au dreptul să stabilească regimul fiscal al unor cheltuieli în funcție de deciziile de business ale contribuabilului, ci trebuie să aprecieze deductibilitatea strict prin raportare la prevederile legislației fiscale și la deciziile emise de instanțe de-a lungul timpului”, a declarat Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
„Suntem mândri că echipa noastră a obținut o nouă soluție reper, care va putea fi folosită în viitor de orice contribuabil, atât în inspecțiile fiscale, cât și în fața instanțelor de judecată, și care sperăm să ofere, totodată, încredere clienților noștri că deciziile de business pe care le iau nu pot fi cenzurate de organele fiscale”, a subliniat Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal, coordonatorul practicii de litigii.
Practica de litigii din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal, ce cuprinde peste 20 de avocaţi, acoperă toate tipurile de proiecte de litigii din mediul de afaceri, de la cauze fiscale, la dispute comerciale şi administrative.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 330.000 de profesioniști ai săi.
Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.000 de profesioniști.
Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 80 de țări.