Drumul de la creșterea economică la premisele unei dezvoltări sustenabile: paradoxuri și repere

Fundalul pe care se profilează clasamentul celor mai mari 1000 de companii din România este acela al unei creșteri economice remarcabile: în 2016, cel mai recent an pentru care sunt disponibile în acest moment informațiile despre cifrele de afaceri, creșterea produsului intern brut al României a fost, la 4,8%, cea mai mare din UE - o performanță care aproape că nu mai impresionează astăzi, când datele pentru 2017 indică o creștere de 7%.

În perspectiva resurselor creșterii economice, dominanta este industria, pe fondul recuperării economiei europene și globale, dar și întrucât este sectorul dominat de către multinaționale, mai ales în privința bunurilor intermediare, de capital și de folosință îndelungată (în ceea ce privește producția bunurilor de uz curent, dominată de capitalul privat autohton, rata de creștere a fost modestă). Cealaltă contribuție semnificativă la creșterea economică vine din comerț, hoteluri și restaurante, transport și serviciile de logistică, pe fondul creșterii venitului disponibil al gospodăriilor și, respectiv, în cazul transportului datorită dezvoltării prestării serviciilor de transport în Europa.

Într-un asemenea context macro-economic, nu surprinde creșterea veniturilor companiilor: în 2016, cifra de afaceri a primelor 1000 de întreprinderi cu activitate non-agricolă a ajuns la 1.235,1 miliarde lei, cu 3,9% mai mult decât în 2015 în termeni nominali.

Dintr-o altă perspectivă, este deja banală observația că această creștere susținută a economiei se bazează pe consum și nu pe investiții, o dinamică care generează dezechilibre și limitează potențialul de dezvoltare pe termen mediu și lung.  O creștere economică bazată în principal pe consumul gospodăriilor și al administrației publice, cu majorarea deficitului contului curent și al gradului de îndatorare, atât al populației cât și al statului, nu reprezintă un cadru optim de dezvoltare nici pentru țară și nici pentru majoritatea companiilor.

România are nevoie de investiții pentru recuperarea decalajelor economice față de restul Uniunii Europene și pentru reducerea disparităților regionale. În condițiile în care capitalul autohton este insuficient - fie pentru că nu a apucat să se acumuleze în suficienți ani de performanță susținută, fie pentru că este încă afectat de îndatorarea excesivă din perioada anterioară crizei -  am fi vrut să vedem investiții străine pe măsura potențialului pe care îl are piața (randamentul obținut de capitalul străin prezent în România fiind printre cele mai înalte din UE) și investiții publice masive, atât din multele miliarde disponibile în fonduri europene nerambursabile, cât și din împrumuturi care puteau fi atrase pe fondul unui grad relativ redus de îndatorare și al dobânzilor mici.

Din păcate, dinamica investițiilor străine directe a rămas dezamagitoare: în 2016 ele au crescut cu 18%, însă nivelul de 4 miliarde euro pe an rămâne sub jumatatea celui atins în 2008. Deși atragerea capitalului străin este un subiect complex, nu poți gresi prea mult sugerând că o mai mare coerență în politici publice, o minimă stabilitate fiscală și investiții in infrastructură ar fi ajutat foarte mult.

În cealalta dimensiune, a investițiilor publice, bilanțul este extrem de modest: la nivelul anului 2016, acestea au ajuns, ca procent din PIB, la minimul ultimilor 12 ani.  Incapacitatea permanentă, dincolo de o administrație sau alta, de a accesa fonduri europene este un handicap al României care grevează semnificativ și performanțele companiilor, concentrarea pe acest obiectiv strategic și prioritar fiind o constantă a revendicărilor mediului de afaceri. Unele domenii suferă mai mult decât altele de pe urma reducerii investițiilor în economie:  contribuția  construcțiilor la creșterea economică, spre exemplu, a tins către zero.

Dezvoltarea sustenabilă a României trebuie să răspundă provocărilor  ridicate de  trecerea de la economia industrială la economia digitală, de procesul de adaptare și combatere a schimbărilor climatice, de evoluțiile demografice (agravate de drama exodului forței de muncă, o frână semnificativă în creșterea afacerilor autohtone) și corectarea dezechilibrelor economice generate de modelul creșterii pe bază de consum.  Trebuie realizate investiții în infrastructură și tehnologie prin combinarea resurselor private interne și internaționale de capital cu resursele publice într-un mecanism care să asigure realizarea unui randament al investițiilor comparabil atât în sectorul public și cel privat; mai mult, împletirea finanțării publice cu cea privată ar putea debloca resursele financiare din domeniul privat, permițând atât creșterea nivelului finanțării investițiilor publice cât și al celor private. Mecanismul de realizare a acestui deziderat este cel recomandat chiar în ”Planul Junker” – operaționalizarea unei Bănci de Dezvoltare a României. Acest proiect – deși asumat de Guvern în Planul de Guvernare – este extrem de întârziat în implementare comparativ cu celelalte State Membre ale Uniunii Europene, Deloitte sprijinind urgentarea implementării cu expertiza de care dispune.

Într-un alt registru al investitiilor, educația joaca un rol esențial în dezvoltarea durabilă atât sub aspectul formării de nou capital uman compatibil cu tehnologiile economie digitale cât și ca mijloc de conversie și reconversie a celor afectați de distrupția tehnologică, procesele de învățare continuă fiind esențiale pentru transformarea economică a României. Trebuie să începem să privim educația nu ca pe o cheltuială, ci ca pe o investiție.

Revenind la companiile românești a căror evoluție este reflectată în Top 1000, accesul acestora la capital rămâne limitat raportat la nevoile de investiții, fiind necesar ca acestea să devină mai atractive pentru capitalul străin, atât investitori strategici cât și financiari, și să poată accesa capital local prin intermediul bursei de valori și eventual al unor fonduri de private equity autohtone, care încep să se organizeze. Atractivitatea pentru investitori ar putea crește prin evoluția de la stadiul antreprenorial la organizare de tip corporație și prin procese de consolidare care ar genera lideri de piață sau chiar campioni regionali, procese dificile în prezent pe fondul unui deficit de know-how și de disponibilitate.  O mai bună utilizare a piețelor de capital ar putea mobiliza în mai mare măsură economiile populației (câteva listări recente demonstrând interesul investitorilor de retail pentru companii private performante) și resursele fondurilor de pensii și ale altor investitori instituționali, inclusiv străini.

Pentru Deloitte, multe dintre dezideratele menționate mai sus reprezintă în același timp oportunități de a contribui distinctiv și cu un impact pe termen lung: prin atragerea investițiilor străine și sprijinirea antreprenoriatului local, prin generarea unui climat de încredere, a unor soluții de accelerare a creșterii, prin asistență în absorbția fondurilor europene sau construirea unor instrumente alternative de finanțare și prin formarea profesională a sute de profesioniști, mulți dintre ei aflați astăzi în spatele performanțelor companiilor din Top 1000.

Un articol de Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România

Materialul a fost publicat in Top 1000. Cele mai mari companii din Romania- 2018, un proiect realizat de Ziarul financiar cu sprijinul Deloitte