Eveniment de presă Deloitte: Perspective în domeniul taxării și propunerile de modificare a Codului fiscal. Principalele declarații

Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice:

După o perioadă marcată de modificări în pripă ale Codului fiscal, dezbaterea începută în ultimele luni cu mediul de afaceri dă un semnal pozitiv privind disponibilitatea de a dialoga și de adopta un cadru mai stabil și mai predictibil. Modificările propuse de mediul de afaceri vizează în principal clarificări și remedierea unor prevederi cu impact negativ pentru contribuabili.

Adoptarea propunerilor de către autorități depinde și de contextul economic. Multe inițiative legislative și acte normative au impact indirect în fiscalitate atâta timp cât conduc la majorări de cheltuieli bugetare care nu sunt însoțite de o mai bună administrare fiscală. În același timp, climatul investițional depinde și de alte politici, cum ar fi cele privind infrastructura, administrația, educația, piața forței de muncă etc. Se observă o deteriorare a încrederii a investitorilor în perspectivele de creștere ale României, iar o majorare sub așteptări a PIB se va reflecta asupra bugetului și, ulterior, a fiscalității.

Tendința din ultimii ani a fost de majorare accelerată a cheltuielilor bugetare rigide  - salarii, pensii etc -, de micșorare până la un minim istoric a cheltuielilor cu investițiile și de țintire a unui deficit la limita maximă admisă de 3% din PIB. Astfel, avem o situație fragilă la șocuri a finanțelor publice, dar și o scădere a calității infrastructurii publice. Este evident că, date fiind aceste coordonate, ne punem problema direcției spre care ne îndreptăm, ce tip de fiscalitate se urmărește și, implicit, cât de stabilă poate fi taxarea pe termen mediu. Totodată, reiterez că o decizie de investiții depinde atât de fiscalitate, cât și de alți factori – infrastructură, forță de muncă sau birocrație.

În perspectiva preluării președinției Consiliului UE, România trebuie să analizeze și agenda fiscală europeană, de exemplu baza comună de impozitare a profiturilor sau taxarea economiei digitale. Până acum autoritățile române nu și-au exprimat opinia pe aceste teme și nici nu știm dacă au alte inițiative, impresia fiind că merg în direcția acceptării propunerilor europene.

Propunerile relevante de modificare a Codului fiscal

Raluca Bontaș, Partener Global Employer Services:

În acest moment, multe dintre persoanele care efectuează tranzacții cu criptomonede nu știu că veniturile realizate sunt impozabile ca venituri din alte surse. Codul fiscal nu enumeră acest tip de venit explicit și, din acest motiv, contribuabilii tind să creadă că sunt neimpozabile. O menționare expresă ar conduce la o conștientizare mai mare și ar reduce riscul la care se expun aceste persoane în cazul unui control viitor. Există și propunerea, dar cu puține șanse de a fi acceptată, de a le include în categoria veniturilor din investiții care ar însemna recunoașterea naturii investiționale a acestui tip de instrument  și implicit a cheltuielilor, care ar reduce astfel baza de impozitare. În ambele variante, statul ar colecta o sumă mai mare din impozite în aceste cazuri decât în prezent.

Utilizarea vehiculelor

În prezent, utilizarea mașinilor atât în scop de serviciu, cât și personal au o modalitate de taxare care face imposibilă aplicarea prevederilor de către neplătitorii de impozit pe profit (microîntreprinderi, impozit specific- HoReCa). Prin urmare, numeroase companii – având în vedere că există cca 700 mii microîntreprinderi - nu au posibilitatea să deducă cheltuielile aferente și au un cost suplimentar. De asemenea, formula de calcul a cheltuielilor cu utilizarea mașinilor este învechită și trebuie actualizată astfel încât să includă toate cheltuielile (cum ar fi combustibil, vigneta, asigurare etc). Ambele modificări vin în sprijinul contribuabililor.

Bonurile de valoare

Recent a fost adoptată legea bonurilor de valoare care comasează într-un singur act normativ toate tipurile de tichete (masă, vacanță, creșă, culturale). Însă legea are două articole contradictorii: unul prevede că tichetele se acordă în conditiile și cu exceptiile prevîzute in Codul Fiscal, iar celălalt că sunt integral deductibile la calculul impozitului pe profit și total neimpozabile, fără plafoane, pentru salariați.

Situația impune clarificări pentru că în Codul fiscal aceste tichete au tratamente fiscale diferite, unele dintre ele fiind impozabile cu impozitul pe venit și fără contribuții de asigurări. De asemenea, în cazul impozitului pe profit sunt deductibile în anumite condiții și până la anumite limite. Cele două prevederi contrare riscă să creeze confuzie în rândul contribuabililor.

Facilitatea pentru salariații scutiți de impozitul pe venit

Prin OUG 3/2018, ca urmare a transferului contribuțiilor de la angajat la angajator, a fost modificată formula de calcul al contribuțiilor în cazul persoanelor scutite de impozitul pe venit pentru a nu suferi diminuări ale salariului. Facilitatea este prevăzută pentru veniturile din anul 2018, prin urmare ar trebui clarificat care va fi abordarea în anii următori.

Alexandra Smedoiu, Partener Corporate Tax:

Regimul fiscal al creanțelor înstrăinate

În anul 2017, a fost introdusă deductibilitate limitată la pierderile din creanțe înregistrate ca urmare a unor operațiuni de cesiune. Această prevedere a afectat în special instituțiile financiare care practicau cesiunea de creanțe în scop de reglementare, dar și pe alți jucători din economie, cum ar fi societățile care oferă utilități publice sau societățile de telecomunicații. Prin această prevedere, se ajunge în situația în care, pentru anumite tipuri de creanțe greu de recuperat, costul cu impozitele datorate să depășească cu mult prețul care poate fi obținut pentru creanțele respective.

În aceste condiții, tranzacțiile de cesiune sunt puse sub semnul întrebării, iar bugetul de stat nu va încasa impozite. Tratamentul din legea românească este foarte restrictiv prin comparație cu al celorlalte state membre. Un studiu al Deloitte pentru Asociația Română a Băncilor arată că 22 de state membre acordă deductibilitate integrală pentru pierderile înregistrate de către instituțiile de credit ca urmare a vânzării de creanțe rezultate din credite neperformante, iar celelalte acordă deductibilitate cu anumite limitări sau în anumite condiții.

Limitarea operațiunilor de finanțare

În prezent, o societate care dorește să finanțeze orice parte a activității sale (activități curente, investiții etc.) prin împrumut, fie el de la o instituție financiară, de la un terț sau chiar de la propriul acționar sau asociat, are o limitare fiscală în ceea ce privește costul finanțării. Astfel, o societate poate deduce anual costuri de finanțare de maxim 200.000 euro, la care se mai adaugă și 10% din EBITDA. Prin urmare, dacă presupunem un nivel mediu al dobânzii de 5% la împrumuturi în moneda euro, rezultă că orice societate care a contractat un împrumut în valoare mai mare de 4.000.000 euro este potențial afectată de această prevedere.

Acest prag de limitare este preluat dintr-o Directivă a Uniunii Europene, însă sunt mult mai stricte decât cele propuse în Directivă, respectiv 3.000.000 euro anual, la care se adaugă 30% din EBITDA.

Noile reguli și-au propus desigur să împiedice transferul artificial de profituri prin contractarea de împrumuturi purtătoare de dobândă. Însă alt efect important este că societățile care fac parte dintr-un grup se vor finanța mai scump atât de la companiile din grup, cât și de la instituțiile financiare. Directiva lasă posibilitatea implementării chiar si până la 31 decembrie 2023 in anumite condiții, precum si opțiunea privind anumite limite de deductibilitate si plafoane. Alte state UE nu au grăbit transpunerea Directivei fiind preocupate de impactul asupra competitivității lor fiscale.

Propunerea Deloitte este ca România să adopte pragurile propuse în Directivă pentru a nu risca să ofere un tratament mai puțin atractiv și să piardă din competitivitate.

Raluca Bâldea, Director Impozite Indirecte:

Recuperarea TVA de la buget pentru creanțe neîncasate

Este o reală problemă pentru mediul de afaceri, implicând costuri semnificative.

În prezent, cei care au de încasat creanțe pentru livrări efectuate către persoane care nu achită contravaloarea acestora sunt obligați să achite TVA aferentă acestor facturi către bugetul de stat la momentul livrării.

Astfel, deși nu au primit sumele de la debitori, trebuie să verse taxa, având posibilitatea să o recupereze abia la încheierea procedurii de faliment a debitorului prin hotărâre judecătorească. Este vorba de o măsură de protecție a veniturilor bugetare considerată excesivă și de Curtea de Justiție a UE (cazul Di Maura) întrucât procedurile de faliment pot dura 10 ani, timp în care achită taxa pentru bunuri/servicii de care nu a beneficiat.

Pentru debitorii în faliment, în vederea reducerii perioadei în care furnizorii trebuie să finanțeze TVA la bugetul de stat, o soluție discutată în organizațiile profesionale poate fi aceea de recuperare de către furnizor a TVA de la buget în baza sentinței prin care s-a decis intrarea în faliment a debitorului, în loc de finalizarea procesului de faliment.

Pentru alte tipuri de creanțe neîncasate, care nu implică falimentul / insolvența debitorilor, ar trebui prevăzut un termen rezonabil – de la care neplata creanței devine certă și furnizorul are dreptul de a recupera TVA de la buget - precum și o serie de informații, validate de debitor, care să dovedească imposibilitatea recuperării sumei.

Propuneri de modificare a Codului de procedură fiscală

Andreea Artenie, Partener Reff și Asociații:

Analiza de risc

Se propune o reașezare a procedurii privind analiza de risc efectuată de organul fiscal în scopul îndeplinirii activității de administrare fiscală (procedura ce stă de altfel și la baza selectării contribuabililor pentru inspecție fiscală), sub două coordonate:

-      În primul rând, (i) transparentizarea criteriilor avute în vedere la analiza de risc pentru a permite contribuabililor să le cunoască și să se conformeze voluntar și (ii) repetitivitate bine stabilită în efectuarea analizei de risc care să permită ca eventuale neconcordanțe care au determinat o anumită încadrare, odată corectate, să conducă la schimbarea categoriei de risc determinată anterior.

-      În al doilea rând, din perspectivă procedurală, analiza de risc trebuie să cunoască trei etape:

o   analizarea informațiilor deținute și elaborarea concluziilor preliminare cu privire la încadrarea în categoria de risc;

o   în măsura în care autoritatea fiscală ajunge la concluzia că se impune schimbarea încadrării anterioare sau creșterea gradului de risc, prezentarea concluziilor preliminare contribuabilului cu acordarea posibilității de a prezenta un punct de vedere, de a aduce lămuriri suplimentare sau informații care pot justifica anumite neconcordanțe identificate;

o   decizia prin care se stabilește nivelul de risc trebuie să îmbrace forma actului administrativ, cu toate rigorile procedurale ce decurg din calificarea actului, inclusiv posibilitatea de a fi contestat.

Reguli comune în cazul tipurilor de controale inopinate

Propunerea este de aliniere a regulilor aplicate controlului operativ și inopinat efectuat de către Direcția Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF) cu regulile generale aplicabile controalelor inopinate. Vorbind în fapt de aceiași instituție, acestea trebuie să îmbrace reguli similare și în final, cele două varietăți de control trebuie să-și găsească resortul în principiile fundamentale ce guvernează inspecția fiscală, cu limitările ce derivă din caracteristicile proprii lor și față de natură intempestiva ce le caracterizează.

Sunt vizate, în principal, trei aspecte: (i) durata controlului – în prezent cele desfășurate de DGAF nu au o durată maximală prevăzută de lege, putând fi prelungite nedeterminat, ceea ce se și întâmplă în practică - (ii) determinarea limitelor mandatului inspectorilor, acestea urmând a fi comunicate contribuabilului la inițierea controlului; în prezent, ne confruntăm cu o lipsa totală de delimitare care permite autorității să nu declare contribuabilului în niciun fel scopul și limitele controlului și să inițieze o veritabilă expediție exploratorie în activitatea acestuia, și (iii) respectarea limitelor prescripției -  controlul antifraudă nu trebuie să vizeze perioade aflate în afara termenului de prescripție, ceea ce astăzi se întâmplă.

Modificările intervenite la nivelul Legii nr. 554/2004 privind competența

Prin Legea nr. 212/2018, normele din Legea contenciosului administrativ privind competența de soluționare a cererilor având ca obiect anularea actelor administrative au suferit importante schimbări. Astfel,

-      în ceea ce privește competența materială a instanțelor, conform noilor modificări, cererile evaluabile în bani de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar

-      din perspectiva competenței teritoriale, aceasta a devenit una exclusivă, la instanțele de la domiciliul/sediul reclamantului.

Scopul declarat a fost acela de echilibrare a volumului de muncă a instanțelor din provincie și din București, precum și degrevarea în bună măsură a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deși înțelegem rațiunile administrative care au stat la baza modificării, totuși nu putem să nu ne punem problema că această măsură va aduce, pe de o parte, scăderea calității actului de justiție, dobândit prin experiență extensivă și supra-specializare la nivelul Curții de Apel București și al ICCJ iar, pe de altă parte, va afecta conceptul de practică unitară.

În acest context, considerăm că este imperativ necesar ca măsura impusă să fie însoțită de specializarea judecătorilor din teritoriu și din instanțele inferioare (i.e. tribunale) în materia contenciosului fiscal.