Redefinirea INTELIGENTĂ și deloc ARTIFICIALĂ a relațiilor de muncă

Cum revoluția tehnologică condusă azi de inteligența artificială (IA) se precipită, devine evident că dialogul pe marginea sustenabilității umane în piața muncii și la locul de muncă nu mai poate fi purtat nici cu lejeritate, nici cu defetism și nici doar prin lentila pragmatismului; realitatea e că el a pătruns deja în esența existenței noastre, de aici și toată patima cu care este purtat. În încercarea de descifrare a acestui complicat „dans” dintre ingeniozitatea umană și inteligența mașinilor, singurul lucru mai degrabă clar care se desprinde e că nici angajatorii, nici reglementatorii nu pot rămâne paralizați în fața întrebărilor existențiale și a imperativelor etice. Asta înseamnă, deci, că „ceva” trebuie făcut. În mod poate simplist, putem spune că parte din acest „ceva” este necesitatea reconcilierii cât mai rapide și mai concrete a valorii noastre intrinseci, ca ființe simțitoare și conștiente, cu calculul utilitar al metricilor de productivitate care influențează ordinea economică.

Această reconciliere ar trebui să se întâmple la nivel de legislație, pentru că statul e cel chemat să joace rolul gardianului demnității umane. La nivel unional, asta reiese clar din primul articol din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: „Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată”. Prin urmare, nu vorbim de un drept fundamental în sine, ci de chiar temeiul drepturilor fundamentale. Așadar, raportat la potențialul sistemelor de inteligență artificială pe care lumea întreagă îl recunoaște azi, de a aduce atingere acestui drept primordial, nu putem doar aștepta instaurarea de la sine a unui nou „contract social” global, ci e nevoie de intervenție prin reglementări. Perfectibile, evident, în timp.

În Uniunea Europeană a fost lansată deja din 2021 o propunere legislativă sub forma unui regulament european, parte a strategiei UE privind piața unică digitală, care își propune să ofere siguranță și garanția respectării drepturilor fundamentale pentru toate persoanele implicate în dezvoltarea, distribuirea, implementarea și utilizarea unor astfel de instrumente. După cum era de așteptat, regulamentul acoperă multiple relații civile și comerciale în industrii diferite, în legătură cu care diferite grade de risc au fost stabilite ex-ante, având în vedere afectarea potențială a unor drepturi fundamentale ca urmare a utilizării sistemelor bazate pe inteligența artificială.

Printre sistemele cu risc ridicat sunt menționate și cele cu impact direct asupra relației dintre angajați și angajatori - utilizate la recrutare sau la luarea deciziilor de promovare sau de încetare a relațiilor de muncă, pentru alocarea sarcinilor și pentru monitorizarea și evaluarea performanțelor. Tot cu risc ridicat sunt și sistemele de IA destinate să ajute autoritățile publice competente în examinarea cererilor de azil, de viză și de permise de ședere și a plângerilor aferente cu privire la eligibilitatea persoanelor fizice care solicită un statut. Proiectul de act normativ ar putea fi aprobat de instituțiile europene în aprilie 2024, pentru a intra în vigoare în 2026.

Aceste reglementări vor avea un impact semnificativ asupra entităților ce intenționează să folosească inteligența artificială, având în vedere și sancțiunile preconizate, de ordinul zecilor de milioane de euro sau stabilite ca procent din cifra de afaceri anuală la nivel global.

Dar va fi nevoie și de alte tipuri de reglementări cu impact pe piața muncii în traiectoria aceasta tehnologică, însă acestea nu sunt încă atât de avansate, nici măcar la nivel conceptual agreate. Spre exemplu, posibil să se creeze la nivel național sau global politici fiscale menite să contribuie la o (re)distribuție în echitate a beneficiilor creșterii economice bazate pe inteligența artificială – iar dacă până acum s-a vorbit despre impozitarea muncii preluată de inteligența artificială („robot tax” sau „AI tax”), începe să se contureze ideea că acest demers nu este unul dezirabil a fi făcut înainte de a vedea dacă apar realmente dezechilibre majore precum rate mari de șomaj, dispariția la scară largă a joburilor sau scăderea veniturilor populației. Soluțiile mai nou aduse în dezbatere se concentrează pe introducerea, la niveluri statale, a unor contribuții la fonduri de educație („earmarked education tax”), menite să finanțeze programe extinse de educare și re-formare profesională pentru populație.

Simțim cu toții iminența schimbării profunde. Dar cât mai putem să îi influențăm realmente direcția, e altă discuție, rezervată poate doar celor care pot privi prin ceața prezentului cu mai multă claritate.