Şapte lecţii din experienţa mea de carieră

Articol

Şapte lecţii din experienţa mea de carieră

17 februarie 2019

de Lars Wiechen, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România

În ultimele decenii, mediul de afaceri a trecut prin schimbări dramatice. Odată cu progresul tehnologic tot mai rapid și prin mediatizarea unor copii-minune, cu un potențial fulminant, sau chiar a unor false talente, ne așteptăm ca recunoașterea și progresul către vârf să  aibă loc mai devreme ca niciodată. Bineînțeles, nu toată lumea avansează după dorință și chiar și atunci când acest lucru se întâmplă, creșterea istovitoare poate fi urmată de o cădere imediată și dureroasă. Succesul și eșecul nu depind neapărat de calitățile noastre tehnice sau analitice, ci mai degrabă de înțelegerea naturii umane. Doresc să împărtășesc cu cei aflați în ascensiune și interesați de o mai bună înțelegere a naturii umane șapte lecții derivate din experiența mea personală și din observarea atentă a mediului corporativ.

1.   Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: poziția maestrului trebuie respectată

Când talentele personale devin vizibile, în mod firesc cei din jur se pot simți amenințați. Unii dintre superiori ne vor ajuta să ne dezvoltăm, alții vor vedea în această dezvoltare un risc pentru ei înșiși. Deși nu ar trebui ca acest aspect să devină o prioritate pentru noi, este indicată o abordare atentă față de acei superiori care se pot simți amenințați. Oricine vrea să se simtă în siguranță în poziția sa, inclusiv supervizorii. Ideea conform căreia se poate obține susținerea superiorului prin evidențierea permanentă a propriilor talente este una greșită, deși extrem de comună. Dacă ne afișăm talentul cu o atitudine de superioritate, în loc de apropiere, putem cădea în dizgrație. Maestrul trebuie să strălucească întotdeauna, în definitiv, el este cel care ne-a format, iar poziția lui trebuie respectată, altfel, vom intra în conflict cu el, ceea ce va tulbura armonia la locul de muncă și ne va îndepărta de șansa de a ne mai bucura de ajutorul său în privința unei promovări ulterioare.

2.   Atenție la prea multă încredere în sine

Mediul corporativ de astăzi încă promovează ambiția, competitivitatea și dorința aprigă de a câștiga drept trăsături specifice celor care au o ascensiune rapidă în carieră. Odată cu primele succese și promovări, putem simți cum încrederea în noi înșine crește exponențial. Însă atunci când părerea personală despre sine și propria strălucire se îndepărtează de realitate, devine un pericol pentru noi. Tuturor ni s-a întâmplat să simțim că avem acel ceva special într-o situație și să uităm complet că și norocul joacă un rol important în orice reușită. Îmbătați de propriul succes, riscăm să luăm decizii iraționale și acesta este unul dintre principalele motive pentru care succesul deseori nu durează. Încrederea oarbă în reușita oricărui plan al nostru, sensibilitatea excesivă la critici și disprețul pentru orice formă de autoritate sunt toate semne ale unei stime de sine periculos de mari. Acest lucru ne plasează imediat pe radarul superiorilor, deoarece ei sunt responsabili pentru rezultate și asta vor să vadă, mai ales din partea cuiva care debordează de încredere în sine. Pentru a nu divorța de realitate, trebuie să ne evaluăm obiectiv atât capacitatea, cât și limitele, și să raportăm imaginea de sine la munca și realizările noastre reale, concrete.

 

3.   A cere ajutor este o artă

De-a lungul carierei, ne regăsim adesea în situația de a cere ajutor celor mai puternici decât noi. A cere ajutor este o artă, totul depinde de capacitatea noastră de a înțelege persoana cu care avem de-a face și de a nu confunda propriile nevoi cu ale celuilalt. Mulți oameni nu reușesc niciodată acest lucru, deoarece sunt complet absorbiți de propriile dorințe și nevoi și uită că până și cea mai puternică persoană este, în cele din urmă, interesată de binele propriu.

Superiorul nostru va fi interesat în primul rând de firmă sau de el însuși, mai degrabă decât de noi; până la urmă, și el este uman, ca și noi. Așadar, ce argument va fi mai convingător pentru o majorare: greutățile din viața personală și nevoia unei creșteri salariale sau un proiect livrat cu succes?

4.   Capacitatea de a ne stăpâni emoțiile

Oamenii se compară unii cu ceilalți în mod natural și își măsoară continuu statutul și nivelul de respect prin raportare la ceilalți. Pentru unii dintre noi, această nevoie de comparație acționează ca un stimulent pentru a deveni mai buni în ceea ce facem, în vreme ce, pentru alții, poate însemna inhibare și frustrare. La baza succesului oricărui individ stă capacitatea sa de a-și stăpâni emoțiile. Un răspuns emoțional este cel mai mare obstacol în calea avansării profesionale, o greșeală care va costa mult mai mult decât orice satisfacție temporară venită din exprimarea impulsivă a trăirilor interioare.

Emoțiile îngreunează rațiunea și, dacă nu putem vedea situația în mod obiectiv, nu vom putea pregăti un răspuns controlat. În timp ce furia este cel mai distructiv răspuns emoțional dintre toate, invidia este cel mai evaziv și mai periculos. Cea mai bună cale de a evita invidia este prin cultivarea unei stime de sine derivate din standarde proprii, interne, și nu din comparația cu alții.

5.   Fapte, nu vorbe!

După un an mediocru, considerăm că merităm o promovare. Tocmai am avut o discuție lungă, în contradictoriu, cu superiorii și, în cele din urmă, i-am convins să ne promoveze. Ce sentiment! Ceea ce ne scapă, însă, din vedere este că ne bucurăm doar de o victorie temporară. Câștigarea unei argumentări prin discuții tensionate ne pune în situația de a nu fi siguri despre felul în care acest lucru afectează oamenii cu care discutăm. Cuvintele sunt interpretate în funcție de dispoziția și experiențele receptorului. Promovarea obținută prin discuții conflictuale poate fi ultima promovare pe care o veți obține în acea companie. Pentru ce toate acestea? Este mult mai eficient să îi determinăm pe ceilalți să fie de acord cu noi prin fapte și rezultate, fără a spune un cuvânt. Trebuie să demonstrăm și să învățăm să ne „vindem” reușitele, nu să explicăm!

6.   Și mai puține vorbe

Mulți oameni ambițioși încearcă să își impresioneze superiorii prin cuvinte și replici pretențioase. Ceea ce nu realizăm, însă, este că pe măsură ce spunem mai multe, crește și riscul de a spune ceva nechibzuit și, odată ce am rostit cuvintele, nu le mai putem lua înapoi. Cei care caută atenție și recunoaștere trebuie să fie atenți la ceea ce rostesc, inclusiv la postările pe rețelele de socializare.

Pe măsură ce audiența și expunerea cresc semnificativ, un singur cuvânt greșit poate transforma o persoană admirată într-un clovn trist. La fel ca zicala „Prostul nu știe ce spune, deșteptul nu spune ce știe”, uneori, cu cât spunem mai puțin, cu atât părem a ști mai mult. Și este întotdeauna mai bine să nu vorbim și să părem neștiutori, decât să vorbim și să înlăturăm orice dubiu.

7.    Aparențele chiar contează

Interacțiunea umană implică și păstrarea aparențelor, într-o măsură sau alta. Abilitatea de a păstra aparențele este chiar necesară pentru o funcționare socială elementară corectă. Asemenea actorilor care joacă un rol, unii lideri poartă „măști” care îi arată într-o lumină  favorabilă. Ei spun exact ceea ce trebuie, zâmbesc și se arată interesați de ideile noastre. Dacă ne oprim doar la aparențe și nu încercăm să privim dincolo de ele, nu ajungem să cunoaștem adevăratele lor sentimente și, ocazional, suntem surprinși de rezistența bruscă, ostilitatea și acțiunile lor incisive. Dacă vrem să-i înțelegem cu adevărat, trebuie să ne construim capacitatea de a privi dincolo de „măștile” oamenilor cu care avem de-a face, cu o atenție deosebită asupra semnalelor non-verbale, care sunt mult mai greu de ascuns.

Pe de altă parte, întrucât oamenii ne judecă după aparențe, trebuie să învățăm să ne prezentăm corespunzător în orice context. Cu o abordare flexibilă, adaptată fiecărei situații, putem depăși unele obstacole interioare care ne rețin. Păstrarea aparențelor și stăpânirea de sine sunt parte din natura convențională a vieții sociale, precum și a celei corporative.

Concluzie

Cariera este un joc social. Pentru a fi victorios, trebuie să învățăm să studiem și să înțelegem persoanele cu care interacționăm. Oamenii sunt de o complexitate infinită și ne putem petrece întreaga viață încercând să îi înțelegem. Ignorarea regulilor de comportament uman înseamnă pur și simplu să ne lăsăm pradă unor tipare comportamentale în afara controlului nostru.

Este întotdeauna preferabil să încercăm să devenim maeștri în înțelegerea naturii umane, decât să o privim ca pe un obstacol în calea realizărilor noastre.

V-a fost de folos informația?