Schimbarea de mentalitate - antreprenorul român, lider de piață

Decembrie 2014. Banca Transilvania preia Volksbank. O știre uluitoare, dar marcantă în istoria modernă a României. O bancă românească, pornită de un grup de antreprenori români, preia subsidiara unei mari bănci din Austria. La ceva vreme după aceasta, mai preia încă o bancă și încă una și devine, în 2018, cea mai mare bancă după active din România. Mi-am adus aminte atunci de ce-mi povestea un omolog al meu din Banca Belgiei în perioada în care lucram în Banca Națională a României, despre peisajul bancar și de business din Belgia din anii ‘50-‘60, când cele mai mari bănci și firme erau americane. Cu timpul, situația s-a inversat și băncile belgiene au preluat supremația în piață. Atunci îmi venea greu să cred că vom asista și în România la un proces similar. Dar, treptat, iată că se întâmplă și la noi același lucru. Deși până de curând visul antreprenorilor români era să dezvolte un business, după care să-l vândă unei mari companii străine, unii dintre aceștia au decis să continue și, în pofida concurenței cu coloșii din lumea avansată și fără prea mult ajutor de la statul român, să reziste, ba chiar să preia poziții dominante în piața românească. Lăudabil și meritoriu. Extraordinar chiar.

Sunt acum antreprenori români care au început să pună în practică principii de guvernanță corporativă după toate standardele zilei sau pregătesc programe de succesiune în familie. Puțin înainte de criza din 2008, un antreprenor român, proprietarul unei mari firme de construcții din Romania, m-a întrebat dacă să-și vândă firma sau nu. Avea pe masă o ofertă substanțială de la un fond de investiții respectabil. Ca să-i pot da un răspuns documentat, am apelat la un expert din rețeaua Deloitte. Prima întrebare pusă de colegul meu antreprenorului a fost: „Aveți copii?”. „Am un băiat, student în SUA acum”, i-a răspuns antreprenorul. „Pe băiatul dumneavoastră l-ați întrebat dacă el este de acord?”, l-a întrebat în continuare colegul meu. În acel moment am înțeles diferența de mentalitate între noi și lumea în care cultura antreprenorială nu a fost întreruptă de 50 de ani de comunism, iar proprietatea și păstrarea afacerii în familie sunt noțiuni încastrate adânc în cultura antreprenorială și în societate. Evident, fiul a spus „nu”, antreprenorul nu a vândut și astăzi afacerea a crescut, iar fiul începe să preia treptat conducerea firmei.

Într-un context similar se înscrie și un alt caz la care mă gândesc, și anume preluarea unui mare combinat chimic aflat în proprietatea statului, Oltchim, de către un antreprenor român, Chimcomplex, companie privată deținută de omul de afaceri român Ștefan Vuza. Dimensiunea, similar ca în cazul BT-Volksbank, de la David la Goliat, aproape de zece ori mai mare. Numeroase provocări, scepticism uriaș, mai ales în rândul co-naționalilor noștri: „nu se poate, e o idee proastă, de unde să aibă bani un antreprenor român să cumpere un combinat al statului?”. Probabil că soarta ar fi fost ca a atâtor alte combinate din epoca de aur, lichidate și vândute la fier vechi.

Echipa Deloitte care a lucrat la acest proiect s-a aplecat fără prejudecăți asupra business case-ului și asupra planului de afaceri. După discuții cu principalele părți interesate, traderi internaționali în comerțul cu sodă, principalul produs rezultat din chimia sării, am constatat că ideea nu era nici pe departe nebunească; îndrăzneață, da, dar nu fantezistă. În urma unui proces lung, la care am lucrat împreună cu Deloitte Marea Britanie, Chimcomplex a obținut finanțare de 164 de milioane de euro. Banii au fost folosiți pentru achiziționarea activelor Oltchim și pentru alte cheltuieli adiacente, inclusiv capital de lucru necesar pentru înglobarea Oltchim în Chimcomplex și relansarea producției în mod integrat. Vorbim acum de o companie a cărei cifră de afaceri va depăși în scurt timp de zece ori cifra de afaceri a Chimcomplex și care în niște ani poate ajunge și ea o companie locală de 1 miliard de euro, așa cum ne-au surprins alte companii controlate de antreprenori români.

Trăim într-o lume care se schimbă mereu. Ceea ce ieri era evident, astăzi nu mai este actual și vom asista probabil în timpul vieții noastre la modificări de substanță în percepția noastră asupra noțiunii de mare sau mic, local și multinațional. Un lucru e cert, economia va crește mereu, mai rapid sau mai încet, cu suișuri și coborâșuri, urmând trendul global în care ne încadrăm și nu se va opri până când România nu-și va ocupa locul rezervat de mărime, de potențialul pieței sale și de numărul de locuitori ai săi.