Sectorul bancar, riscul climatic și finanțarea sustenabilă: de la conștientizare la acțiune

Articol

Sectorul bancar, riscul climatic și finanțarea sustenabilă: de la conștientizare la acțiune

de Dimitrios Goranitis, Lider servicii de consultanță pentru sistemul bancar și piețe de capital, Deloitte Central Europe

ANUARUL TOP 1.000 CELE MAI MARI COMPANII 2023 | CAPITOLUL: Top 20 bănci

În ultimii ani, lumea a investit în conștientizarea schimbărilor climatice, dar este timpul să treacă la pași concreți. Este valabil și pentru industria serviciilor financiare, în special pentru sectorul bancar. Deși autoritățile naționale și internaționale de supraveghere au făcut deja niște pași, băncile trebuie să accelereze implementarea unor strategii de risc climatic și de finanțare sustenabilă. Provocările vor fi similare și pentru pionieri, și pentru cei care vor face mai târziu această schimbare.

Fragmentarea datelor. Pentru a transpune riscul climatic în risc financiar, a respecta reglementările de raportare și a elabora un plan de management al riscurilor, băncile au nevoie de date de calitate. (i) Debitorii de diferite mărimi și grade de maturitate nu furnizează întotdeauna băncilor date uniforme cu privire la profilul lor de mediu. (ii) Furnizorii de date nu produc date de aceeași calitate și cantitate în toate regiunile geografice și segmentele economiei. (iii) Deși taxonomia este definită prin legislația europeană, nu există inițiative paneuropene de a dezvolta și implementa surse de date privind sustenabilitatea. Băncile încearcă să răspundă provocărilor prin: (a) identificarea și maparea surselor de date publice privind sustenabilitatea, (b) colectarea de date de la debitori, dublată de segmentarea clienților și obținerea datelor lipsă prin dezvoltarea de metode statistice bazate pe informații despre sectoare sau companii de anumite dimensiuni și (c) elaborarea de proxy-uri atunci când nu există date disponibile de încredere.

Implicarea stakeholder-ilor interni. A trece la acțiune fără a educa este inutil. În ultimii ani, băncile au derulat campanii interne de conștientizare și de insuflare a ideii de acțiune. Acum e timpul să acționeze decisiv prin definirea unei structuri interne. Exemplele de bune practici includ: (i) crearea unui rol de Chief Sustainability Officer (CSO) și a unui departament dedicat, subordonat direct CEO-ului și managementului; (ii) cursuri tehnice pentru echipele de management și pentru consiliile de supraveghere, pentru ca acestea să poată evalua, verifica și promova strategia de gestionare a riscurilor climatice și de finanțare sustenabilă elaborată de CSO; (iii) trasarea de obiective de sustenabilitate departamentelor și angajaților băncii, pentru a responsabiliza persoanele și echipele; (iv) educarea personalizată a departamentelor și angajaților băncii pentru a le permite să pună în aplicare strategia; (v) instruirea și oferirea de resurse departamentului de audit intern pentru a monitoriza evoluția din punct de vedere cantitativ și calitativ și pentru a o raporta managementului.

Educarea stakeholder-ilor externi. Dacă nu vă educați clienții, o vor face concurenții. Deși pare o investiție mare, dacă o bancă nu-și educă clienții, aceștia nu îi vor putea furniza informații privind sustenabilitatea și nu-și vor putea transforma strategia de business pentru a rămâne „bancabili”. Companiile și persoanele fizice vor alege acele bănci care sunt dispuse să le învețe cum să-și mențină accesul la finanțare sustenabilă. Educarea clienților este o investiție legată în mod direct de menținerea și creșterea cotei de piață. Dezvoltarea unui plan în acest sens necesită o expertiză sectorială profundă pentru a înțelege condițiile economice și transformările prin care trece fiecare domeniu al economiei, pentru a înțelege apoi modul în care banca ar trebui să-și creeze produsele și politicile de aprobare. Este similar cu ceea ce băncile fac de mai mulți ani cu clienții lor pentru conformarea la reglementările privind managementul riscului. Provocările legate de riscul climatic și finanțarea sustenabilă sunt că: (i) orizontul de timp pentru a învăța și a acționa este mult mai scurt și necesită efort intens din partea băncilor, spre deosebire de metoda „trial and error”, prin care au de învățat în trecut, (ii) fiecare sector economic are provocări și nevoi diferite și necesită un program educațional specializat pentru a înțelege cum să-și conceapă o strategie de sustenabilitate și (iii) banca trebuie să alinieze programul educațional cu o politică de risc adaptată fiecărui sector, care să fie legată de o politică de aprobare a creditelor adaptată fiecărui sector.

A trecut perioada conștientizării cu privire la riscul climatic și la finanțarea sustenabilă. Autoritățile de reglementare și de supraveghere bancară iau măsuri concrete și verifică modul în care băncile acționează pentru a-și îndeplini obligațiile de decarbonizare. Dar cel mai mare risc pentru bănci nu este incapacitatea de a răspunde cerințelor autorității de reglementare. Cel mai mare risc pentru băncile care rămân pasive la această nevoie de schimbare este erodarea cotei de piață.