Analiză Deloitte: Vânzările de portofolii de NPL, între creștere și schimbare de direcție

Comunicate de presa

Analiză Deloitte: Vânzările de portofolii de NPL, între creștere și schimbare de direcție

1 martie 2018

Tendința de creștere susținută a vânzărilor de portofolii de credite neperformante (“NPL”) a continuat și în 2017 în Europa Centrală și de Est, după ce, în 2016, valoarea nominală a acestora a fost de peste șapte miliarde de euro, potrivit celei de-a șasea ediții a raportului privind vânzările de NPL realizat de Deloitte.

Raportul analizează atât evoluția unor indicatori cât și evoluția portofoliului pe piețele din regiune. Ca element de noutate, ediția din acest include, în premieră, Ucraina și Bosnia- Herțegovina, astfel că numărul țărilor cuprinse în raport a ajuns la 14.

Piețele cu volumele cele mai mari de portofolii vândute în ultimii ani au fost România, Ungaria, Croația și Slovenia. Deși vânzările de portofolii de credite corporative sunt cele mai tranzacționate, există investitori al căror interes s-a mutat către credite cu ipoteci rezidențiale.

Luând în calcul cele 12 țări din ECE (cu excepția Ucrainei și a Bosniei-Herțegovina) cuprinse în raportul Deloitte, volumul de NPL-uri a scăzut considerabil, de la 51 miliarde EUR în 2015 la 44 miliarde EUR în 2016. Dacă adăugăm și Ucraina și Bosnia-Herțegovina, volumul de NPL-uri a fost de 61 miliarde EUR în regiune, la finalul lui 2016. Sectorul bancar din Ucraina este influențat puternic de credite neperformante acumulate în perioada crizei politico-economice.

“Vânzările de portofolii de NPL-uri au continuat într-un ritm accelerat în Europa Centrală și de Est. Fiind deja o piață matură în regiune, România a continuat să fie lider în tranzacțiile cu NPL-uri în 2016 și în 2017. Această maturitate este rezultatul faptului că România a luat startul înaintea altor țări din regiune la vânzările de portofolii de credite neperformante”, a spus Radu Dumitrescu, Partener în departamentul de suport în tranzacții Deloitte România. 

“Condițiile macroeconomice tot mai bune precum și revigorarea piețelor imobiliare au reprezentat vectorii principali care au condus la obtinerea unor volume semnificative ale vânzărilor de NPL-uri în regiune, în 2017. Organismele de reglementare și autoritățile locale din multe țări au luat măsuri pentru a impune instituțiilor financiare să scoată la vânzare atât active toxice cât și active care nu reprezintă obiectul principal de activitate. Mă aștept ca nivelul anual al tranzacțiilor de NPL în regiune să scadă în anii ce vin, ținând cont de faptul că principalele țări din Europa Centrală și de Est se apropie de niveluri ale creditelor neperformante similare cu media UE. Deși investitorii internaționali încep să se concentreze asupra zonei mediteraneene (Grecia, Cipru, Italia) în anii ce vin, cei cu prezență regională vor continua să fie foarte activi în regiune, căutând să-și consolideze pozițiile locale, întrucât stocul de NPL-uri nu este de neglijat pentru ei”.

Schimbările legate de fiscalitate și implementarea GDPR sunt principalii factori care vor influența piața de NPL din România în 2018.

“În prima parte a anului vom vedea, cel mai probabil, un nivel scăzut al tranzacțiilor, întrucât majoritatea vânzătorilor ar putea să pună în așteptare tranzacțiile până ce se va clarifica situația legislativa. Mă aștept totuși ca, în a doua parte a anului, vânzările de portofolii de NPL să se reia. Un alt aspect demn de luat în calcul pentru anii ce vin în România ține de dezvoltarea pieței secundare de vanzare a NPL-urilor și de tranzacțiile cu “expuneri semnificative” ”, a adăgat Dumitrescu. 

Deloitte anticipează că vânzările de NPL vor reprezenta cea mai comună formă de dezintermediere în rândul jucătorilor din industria bancară din regiune, în 2018.

Cu toate acestea, dat fiind numărul de tranzacții recent încheiate, vânzările cu portofolii de ipoteci rezidențiale este estimat să crească în multe țări. Pe termen lung, se așteaptă ca activitatea de NPL din Europa Centrală și de Est să se reducă pe măsură ce băncile existente își vor reduce volumele de NPL la un nivel sustenabil. Deloitte mai anticipează că activitatea secundară de NPL va crește în anii ce vin. În plus, Deloitte mai estimează că piața creditelor performante și tranzacțiile bancare se vor alinia odată cu mult așteptata consolidare a piețelor bancare din regiune.

Deloitte este lider în consultanță privind tranzacțiile cu portofolii de împrumuturi la nivel global, în Europa și în regiune. În ultimii ani, Deloitte a coordonat proiecte de dezintermediere și tranzacții cu împrumuturi de portofolii cu valori peste 500 miliarde EUR la nivel global, atât de partea vânzătorilor cât și a cumpărătorilor. La nivel regional, în ultimii patru ani, Deloitte a oferit consultanță în proiecte privind dezintermedierea și tranzacții cu portofolii de împrumuturi cuprinzând active cu o valoare de peste 6 miliarde EUR.

Pentru mai multe detalii privind studiul, vă rugăm să accesați acest link.