Opinie publicată în Top 1.000 Cele mai mari companii din România, de Răzvan Nicolescu, Lider pentru industria de energie și resurse naturale, Deloitte România

Sectorul energetic mondial este, de câțiva ani, în proces de a fi modificat ireversibil de cea de-a patra revoluție industrială. Prima a constat în dezvoltarea motorului cu abur, a puterii hidraulice și a mecanizării. Electricitatea și producția pe linii de asamblare au format o a doua revoluție. Computerizarea și automatizarea din anii ’80 au reprezentat al treilea pas discret. Astăzi, umanitatea face al patrulea salt istoric, prin dezvoltarea sistemelor cyber-fizice.

Tendințele pot fi grupate în: tehnologice (inteligență artificială, internet of things - IoT, blockchain, robotică, realitate augmentată), sociale (tranziție energetică, reglementare, volatilitatea prețului resurselor, concentrarea resurselor), de uz (rețele autonome și insularizate), pentru reducerea costurilor (mentenanță preventivă și suport operațional), de creștere (locuințe inteligente, managementul capacităților de producție) și, nu în ultimul rând, modele disruptive (utilizarea activelor din sectoare adiacente).

La nivel național, remarcăm cel puțin cinci tendințe cu impact semnificativ asupra rezilienței sistemului, asupra prețului energiei electrice pe termen lung, precum și în ceea ce privește reducerea emisiilor cu gaze care produc efect de seră. În primul rând, mașinile electrice și cele cu gaz natural comprimat (GNC) își accelerează creșterea. În trecutul recent, acestea erau utilizate în principal în scop de marketing, fiind niște reclame mobile. Companii importante (bănci, firme de asigurări, operatori de telecomunicații etc.) își arătau astfel înclinația spre inovație și sustenabilitate. Astăzi, în orașele mari, am trecut de această etapă. Clasa persoanelor cu venituri peste medie este cea care a început deja să își cumpere o a doua mașină, alegerea îndreptându-se către un automobil electric. În tandem cu această creștere a cererii, operatorii de distribuție a energiei electrice, lanțurile de supermarketuri și distribuitorii de carburant instalează din ce în ce mai multe stații de încărcare. Până în 2030, vom avea peste 500.000 de automobile electrice, hibrid sau pe bază de GNC în România, cu suficiente puncte de încărcare pentru a ajunge în orice punct al țării.

O a doua tendință o reprezintă un concept despre care a început să se vorbească în România prin anii 2014-2015, „prosumatorul”, care reprezintă fără doar și poate o surpriză plăcută. Legea 184/2018 a fost un pas important, ce permite prosumatorilor să își comercializeze energia electrică produsă și livrată în rețea. În funcție de existența și amploarea mecanismelor de suport financiar, dezvoltarea micilor producători la nivel local ar putea reprezenta chiar o soluție la deficitul de putere instalată a sistemului energetic la nivel național.

În al treilea rând, din punctul de vedere al pieței de energie, intrarea Hidroelectrica – cel mai mare producător de energie din România, cu o structură de cost competitivă – pe segmentul de furnizare către clienții casnici reprezintă un pas major, amenințând pe termen lung supremația furnizorilor tradiționali. Romgaz, o altă companie energetică la care statul român este acționar majoritar, ar putea alege o strategie similară de intrare pe piața de furnizare.

În 1990, totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (exceptând LULUCF) era de 247 de milioane de tone de CO₂ echivalent. Conform PNIESC (Planul Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice), în contextul măsurilor actuale, o altă tendință este aceea de reducere a emisiilor, înregistrată istoric, care se va menține și pe viitor. Astfel, până în 2030, emisiile vor fi cu 49% sub nivelul înregistrat în 1990, scădere ce se așteaptă a continua și după acest an de referință.

Nu în ultimul rând, pentru respectarea angajamentelor de mediu la nivel european, fiecare stat membru trebuie să își asume un efort echitabil în diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. O alternativă viabilă pentru România ar fi utilizarea gazelor naturale pe post de combustibil de tranziție, în următoarele zeci de ani. Avem, în Marea Neagră, peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze. Este o cantitate foarte mare pe care ar trebui să o exploatăm cât mai repede și să o utilizăm, cu precădere pe teritoriul național, producând bunuri cu valoare adăugată. În lipsa unui cadru de reglementare predictibil, investitorii aleg să amâne pe durată nedeterminată luarea deciziilor finale de investiții. Până acum, dintre toți concesionarii de perimetre offshore, o singură companie a luat decizia de a investi aproximativ 400 de milioane de euro, pariind pe modificarea actualului cadru legislativ până în 2021, când va începe producția efectivă. În acest domeniu, cu resurse ce ar avea un impact total pe întreg lanțul valoric de aproximativ 80 de miliarde de euro, rămânem în expectativă.