Cuantificarea prejudiciilor și evaluarea de întreprinderi. O abordare comparativa (2)

De cele mai multe ori, în cuantificarea prejudiciilor se urmărește aplicarea principiilor și procedurilor utilizate în evaluarea de întreprinderi. Cu toate acestea, există câteva diferențe între ipotezele și metodele utilizate în cele două misiuni. În articolul de luna aceasta, ne vom îndrepta atenția spre câteva dintre cele mai relevante distincții între cuantificarea prejudiciilor și evaluarea de întreprinderi.

Nivelul de rigurozitate a examinării

În cazul evaluărilor de întreprinderi efectuate în contextul unui litigiu, nivelul de rigurozitate a examinării este mai ridicat decât în cazul unor evaluări întocmite în alte scopuri. Motivul rezidă în faptul că raportul de expert este de regulă supus unei verificări diligente din partea avocaților și, foarte probabil, a expertului financiar angajat de către partea adversă. Avocații părții adverse vor adresa o serie de întrebări și comentarii care să demonteze depoziția expertului, atacându-i atât competența, cât și credibilitatea. Prin contrast, cele mai multe evaluări care nu se întocmesc în contextul unui litigiu sunt supuse unor verificări mai puțin riguroase.

1. Perioada de calcul adecvată

Perioada de calcul adecvată reprezintă un alt considerent ce distinge între cele două tipuri de analiză. Exemplificând, în cadrul analizei profiturilor pierdute estimarea prejudiciilor se efectuează pentru un interval de timp specific. Cu toate acestea, perioada de calcul adecvată nu se va extinde dincolo de intervalul de timp considerat rezonabil pentru ca reclamantul să fie pus în situația anterioară comiterii faptei ilicite și, deci, cauzării prejudiciului de către pârât. În schimb, evaluările de întreprinderi se întocmesc în ipoteza continuării activității (eng. Going concern), conform căreia întreprinderile evaluate vor opera în perpetuitate. Mai mult, estimarea valorii întreprinderii se realizează la un anumit moment, la o dată specifică (spre exemplu, în disputele între investitori privați și stat, cuantumul daunelor pretinse este de regulă estimat prin valoarea întreprinderii pierdute de către reclamant).

Costurile incrementale

Costurile incrementale sunt acelea care pot fi în mod direct asociate cu veniturile neobținute sau pierdute din pricina comiterii faptei ilicite (denumite și costuri evitate). Diferența dintre cuantificarea prejudiciilor și evaluarea de întreprinderi constă în faptul că, în cea dintâi analiză, costurile incrementale ale întreprinderilor afectate de pierderea veniturilor vor fi incluse în analiză, reducând astfel veniturile neobținute și, deci, influențând cuantumul profiturilor pierdute. Spre deosebire de analiza profiturilor pierdute, evaluările de întreprinderi se concentrează pe evaluarea câștigurilor normalizate sau a fluxurilor de numerar generate de societăți, ținând cont deci de toate costurile înregistrate de companii, nu doar de cele evitate.

Dobânda prealabilă atribuirii

În contextul litigiilor, expertul financiar poate fi nevoit să cuantifice prejudiciile la o anumită dată din trecut și apoi să estimeze un nou cuantum care să acopere durata de timp dintre data producerii prejudiciului și data judecății. Această analiză se întocmește de regulă prin aplicarea dobânzii prealabile atribuirii, subiect pe care îl vom aborda în detaliu în articolul de luna viitoare. În cazul în care instrucțiunile de natură juridică în privința utilizării unui anumit tip de dobândă sunt limitate, expertul financiar trebuie să selecteze și să aplice o rată de rentabilitate pe care o consideră adecvată. În acest sens, trebuie să țină cont că rata de actualizare utilizată în estimarea profiturilor pierdute anterioare poate fi diferită de cea utilizată în estimarea profiturilor viitoare. În schimb, în evaluările de întreprinderi, o dobândă prealabilă atribuirii nu are aplicabilitate.

Rata de actualizare

Rata de actualizare este utilizată în cuantificarea profiturilor pierdute cu scopul de a determina valoarea prezentă a veniturilor pierdute așteptate în viitor. În evaluarea de întreprinderi, această rată de actualizare se aplică, de regulă, fluxurilor de numerar după ce se calculează impozitul pe profit. Acest principiu nu se aplică automat în cuantificarea prejudiciilor, întrucât în majoritatea cazurilor prejudiciile atribuite sunt taxabile ca venituri extraordinare obținute de către reclamant (venitul extraordinar este denumit acel venit generat din alte surse decât cele de exploatare sau finanțare). Ca atare, în estimarea prejudiciilor, expertul financiar ar trebui să aibă în vedere impactul impozitului pe profit, astfel încât cuantumul determinat în urma analizei sale să compenseze pe deplin reclamantul.

Evenimente ulterioare și data cuantificării

În contextul litigiilor, în cele mai multe cazuri, prejudiciile au rolul de a compensa reclamantul la data la care instanța se pronunță. Acesta este motivul pentru care, de regulă, expertul financiar ia în considerare și evenimentele ulterioare comiterii faptei ilicite în analiza sa de cuantificare a prejudiciilor. Evaluarea unei întreprinderi, pe de altă parte, stabilește valoarea acesteia la o anumită dată ținând cont exclusiv de informația cunoscută de către cel care întocmește analiza la data evaluării. De regulă, evenimentele produse după data evaluării nu sunt luate în considerare în analiza de evaluare.

Data la care se realizează cuantificarea prejudiciilor poate varia semnificativ. Spre exemplu, o estimare de tip ex-ante include în analiză doar evenimentele produse până la data comiterii faptei ilicite, în vreme ce o estimare de tip ex-post include în analiză toate evenimentele produse până la data judecății.

Concluzie

În practica estimării prejudiciilor s-a constatat că abordările și metodele utilizate în evaluarea de întreprinderi sunt necesare sau cel puțin utile. Privind comparativ cele două tipuri de analiză prin prisma celor șase elemente detaliate în paragrafele anterioare, se poate observa că există numeroase discrepanțe chiar și dincolo de cele abordate în articolul de față (precum aspecte de natură fiscală care pot genera beneficii semnificative). Ca atare, pentru orice evaluator care îndeplinește la un moment dat și calitatea de expert financiar în contextul unui litigiu, este imperioasă distingerea între cele două discipline din cât mai multe considerente posibil.