Sistemul bancar post-pandemie - față în față cu legislația creditelor neperformante 

Economia României a rezistat în mod onorabil crizei generate de pandemia de COVID-19, ținând cont de spațiul bugetar limitat pe care l-au avut la dispoziție autoritățile pentru a interveni în sprijinul companiilor și persoanelor fizice afectate de virus și de restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii acestuia. Însă pericolul nu a trecut, incertitudinea cu privire la evoluția pandemiei se accentuează, dezechilibrele bugetare sunt tot mai mari, iar condițiile de finanțare se înăspresc. În aceste condiții, facilitarea accesului la finanțare rămâne un obiectiv de îndeplinit, pentru a asigura mecanismele necesare pentru regenerarea economiei.

Măsurile adoptate de autorități pentru a limita efectele pandemiei au avut efecte preponderent pozitive, iar programele guvernamentale de finanțare a economiei, lansate în acest context, au funcționat în bună măsură datorită colaborării dintre stat și sistemul bancar aflat, de această dată, la cârma mecanismelor de finanțare a economiei.   

În plus, moratoriul privind amânarea ratelor la credite, instituit la scurt timp după declanșarea pandemiei, a ușurat povara financiară, chiar dacă pe termen limitat, pentru mulți debitori intrați în dificultate – societăți comerciale obligate să își închidă sau să își reducă activitatea, entități afectate de problemele intervenite pe lanțul de aprovizionare, persoane fizice rămase fără loc de muncă sau cu veniturile diminuate.

Dar moratoriul, aprobat inițial pentru 2020 și prelungit în 2021, expiră la finalul acestui an și rămâne de văzut în ce măsură ratele amânate la plată vor putea fi susținute pe viitor de către debitorii care au apelat la această facilitate.

Prognoze pesimiste de la BNR

De altfel, Banca Națională a României (BNR) atrage atenția asupra faptului că evoluția viitoare a ratei creditelor neperformante, atât la nivelul companiilor, cât și în cazul populației, va depinde, pe lângă dinamica de ansamblu a economiei, și de situația financiară a debitorilor care au apelat la moratoriile de suspendare a ratelor la credite. Conform BNR, ponderea împrumuturilor deținute de acești debitori este semnificativă (14,7% din totalul finanțărilor acordate), astfel că impactul asupra sectorului bancar ar putea fi important dacă, după expirarea moratoriului, acești clienți nu vor putea relua plățile. Există deja semnale în această direcție, dat fiind faptul că, în martie 2021, rata creditelor neperformante în cazul companiilor care au apelat la suspendarea plăților la bănci era de 12,3%, comparativ cu 5,2% pentru cei care nu au apelat la moratorii, respectiv 7,4% față de 3,1% în cazul populației.

În același timp, rezultatele exercițiului de testare la stres derulat de BNR la finalul anului trecut asupra sistemului bancar arată că rata creditelor neperformante ar atinge 9,2% în decembrie 2021, respectiv 9,9% în decembrie 2022. În prezent (iunie 2021), acest indicator se ridică la 3,78%, în scădere față de trimestrele anterioare, dar prognozele nu sunt optimiste, având în vedere incertitudinile cu privire la evoluția pandemiei care încă planează asupra economiei și semnalele de înăsprire a condițiilor de creditare atât pe plan intern cât și extern, în special creșterea dobânzilor. Majoritatea analiștilor din piața financiară anticipează că, din cauza inflației în creștere, BNR va majora de două ori dobânda de politică monetară în următoarele 12 luni, ceea ce înseamnă credite mai scumpe pentru companii, populație, dar și costuri mai mari de finanțare pentru stat.

Desigur, rolul reglementatorului este de a se gândi la ce poate fi mai rău, în condițiile unei deteriorări generalizate a mediului de afaceri, condiționat de evoluția celui de-al patrulea val al pandemiei.

Din aceste considerente, băncile comerciale sunt pregătite pentru a face față unui posibil puseu de creștere a volumului de credite neperformante. Experiența dureroasă din criza anterioară, în urma căreia rata de neperformanță a ajuns să depășească 20% (în 2014), trebuie să fie evitată în beneficiul tuturor factorilor implicați.

Una dintre soluții, penalizată din punct de vedere fiscal

Deși actuala criză, generată de pandemie, a surprins băncile într-o situație mult mai favorabilă din punct de vedere financiar decât cea din urmă cu peste zece ani, astfel că au putut interveni în susținerea economiei în această perioadă dificilă, există și în acest sector vulnerabilități create de reglementări mai vechi, care pot fi ajustate astfel încât să ajute la îmbunătățirea situației financiare a băncilor, pentru a face față mai ușor provocărilor viitoare.

Printre acestea se numără o prevedere fiscală care penalizează o instituție financiară care cesionează o creanță neperformantă, astfel: dacă o creanță este cesionată în pierdere, 70% din această pierdere devine venit impozabil și se taxează cu 16%, impozit pe profit. Practic, pentru orice cesiune realizată la mai puțin de 11-12% din valoarea nominală, cesiunea nu este justificată din punct de vedere economic, deoarece costul fiscal este mai mare decât prețul care poate fi obținut prin respectiva cesiune.

Mai exact, conform acestei reglementări, în vigoare din 2018, dacă o creanță este vândută, de exemplu, la un sfert din valoarea ei nominală, diferența de 75%, care constituie o pierdere pentru entitatea care o deține, nu este deductibilă integral, ci doar în proporție de 30%. Astfel, pentru a recupera 25% din valoarea creanței, creditorul va trebui să suporte, pe lângă pierderea comercială de 75%, și un cost fiscal de aproape 9%, reprezentând partea din pierdere care nu poate fi dedusă fiscal în acest exemplu.

Din cauza acestei plafonări, piața cesiunilor de creanțe este, practic, blocată de câțiva ani, nu doar pentru bănci ci pentru toate companiile care acumulează facturi neîncasate de la clienți, întrucât costul fiscal este, în cele mai multe cazuri, prohibitiv. Această prevedere este cu atât mai dezavantajoasă cu cât favorizează iertarea de datorie, în cazul căreia instituția financiară ar putea deduce integral pierderea. Însă un astfel de comportament nu este de dorit, deoarece ar promova un hazard moral.  

Anterior plafonării, creanțele aferente clienților cu întârzieri la plată erau cesionate către societăți specializate, dotate cu infrastructura necesară recuperării acestora, iar creditorii recuperau o parte din bani și, pe de altă parte, își puteau utiliza resursele exclusiv pentru derularea activității de bază. În prezent însă băncile, cel puțin, preferă să gestioneze intern recuperarea creanțelor, chiar cu riscul unor costuri mai mari cu provizioanele. Dar odată cu creșterea volumului creditelor neperformante, această povară va atârna tot mai greu în activitatea, situația financiară și bilanțurile băncilor, costurile fiscale adunându-se la toate celelalte cheltuieli cu gestionarea unui portofoliu de creanțe neperformante.

Exemplul altor state

Pentru a ușura povara fiscală asupra instituțiilor de credit care acumulează credite neperformante, confruntate deja cu dificultăți financiare din cauza faptului că încasează cu mare întârziere sau deloc ratele la credite, există exemple de practici mai rezonabile aplicate în alte țări, apropiate geografic dar și ca nivel de dezvoltare a pieței creditării. Din analizele efectuate, am constatat că majoritatea țărilor europene permit deductibilitatea integrală a pierderilor înregistrate ca urmare a cesiunii creanțelor și doar câteva, printre care și România, limitează deductibilitatea acestora. Chiar și prin comparație cu acestea din urmă, țara noastră are cel mai sever regim fiscal aplicabil în cazul cesiunii creanțelor de către bănci. Spre exemplu, dintre țările care aplică anumite limite, Polonia acceptă deductibilitate integrală în cazul cesiunii către fonduri de securitizare, iar Letonia permite deductibilitatea pierderii atunci când creanțele sunt vândute către o țară din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau către un stat cu care are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri. Iar exemplele pot continua.

Așadar, în contextul avertismentelor BNR cu privire la evoluția creditelor neperformante și al incertitudinii legate de evoluția pandemiei și, implicit, de măsurile la care autoritățile ar putea să recurgă în cazul agravării situației, ar fi oportună și reașezarea legislației fiscale aplicabile în cazul cesiunilor de creanțe. O astfel de măsură ar avea efecte favorabile în lanț, de la îmbunătățirea situației financiare a instituțiilor de credit, la creșterea accesului la finanțare pentru companii, populație și stat și, în final, la colectarea unor sume suplimentare la bugetul de stat.

Un tratament fiscal echitabil era așteptat și de ceilalți contribuabili care sperau să își poată deduce integral pierderile din creanțe neîncasate, având în vedere că, în astfel de cazuri, statul taxează de două ori: o dată venitul care figurează în situația financiară a creditorului (chiar dacă doar pe hârtie), iar a doua oară, prin deductibilitatea limitată a provizioanelor pentru creanțele neîncasate sau a pierderilor aferente. Recent însă autoritățile au decis să ridice pragul de deductibilitate de la 30% doar la 50% începând cu data de 1 ianuarie 2022.

În concluzie, legislația fiscală poate ajuta contribuabilii să își gestioneze problemele legate de lichidității, tot mai spinoase în acest context incert, sau le poate crea dificultăți suplimentare. Sperăm ca prima variantă să aibă câștig de cauză.