Proiectele de parteneriat public-privat, între speranță și eșec

Cum era și de așteptat, pe fondul confuziei generale create de modificările succinte și fără finalitate ale cadrului legislativ, proiectele de parteneriat public-privat inițiate și derulate în România după 2006, nu au avut succesul scontat. Aș grupa cauzele acestor eșecuri în trei mari categorii:

Percepția greșită la nivelul autorităților publice

În marea lor majoritate, proiectele ce urmau să fie realizate prin parteneriate public-privat/concesiuni duceau cu ele percepția eronată cum că orice proiect, de infrastructură sau altceva, care nu putea fi realizat din bugetul propriu, ar putea fi realizat fără niciun risc asumat de autoritatea publică, de investitori privați care “vin ei cu banii”.

Nimic mai fals. Proiectele realizate în parteneriat public-privat în lumea largă sunt proiectele profitabile, doar acestea sunt atractive pentru investitorii privați, care din operarea lor ulterioară recuperează costul investiției plus un profit. Un aeroport, un stadion, un parc industrial, un hotel, un terminal portuar, parcări publice, transport urban sunt câteva exemple de proiecte profitabile realizabile în parteneriat public-privat. O autostradă, căi ferate, metrou, un spital nu sunt profitabile deoarece, contrar celor prezentate anterior, implică cheltuieli de capital (CAPEX) mult mai mari, în timp ce veniturile sunt mai mici, incerte și neacoperitoare. Ca atare, necesită niște plăți compensatorii asumate de autoritatea publică contractantă denumite “availability fee” sau “plăți de disponibilitate”, care să compenseze diferența între profitul estimat, agreat între părti și cel efectiv realizat. 

Drept exemplu, daca ești primar și vrei să faci un stadion și un spital, fiecare dintre aceste obiective acoperind niște nevoi publice rezonabile ale urbei, ar trebui să îți propui să faci spitalul din bani publici și stadionul în parteneriat public-privat și nu invers.

Birocrația și reglementarea excesivă

Un renumit Președinte al Federal Reserve, Banca Centrală a Statelor Unite, spunea cândva că realitatea economică este întotdeauna în competiție cu reglementarea. Mai precis, realitatea se dezvoltă prin creativitatea operatorilor privați, în timp ce autoritățile publice se straduie să țină pasul cu realitatea și să reglementeze ceea ce economia privată a creat deja. În cazul României, în mod paradoxal, realitatea economică așteaptă ca autoritățile publice să reglementeze, iar acestea reglementează - în detalii inexistente încă și neconfirmate de realitate - o serie intreagă de acțiuni, cum ar fi, în cazul parteneriatelor public-private, un studiu de fezabilitate și de fundamentare obligatorii în pregătirea unui proiect de parteneriat public-privat/concesiune, cu obținerea tuturor autorizărilor cerute de lege pentru un proiect de investiții din bani bugetari. În lumea largă, autoritatea publică lansează procedura de atribuire în baza unui masterplan care schițează parametrii principali ai obiectivului de infrastuctură dorit, urmând ca, în competiție, investitorii să oferteze soluțiile lor tehnice și să le dezvolte ulterior, dacă sunt declarați câștigători. Parteneriatele public-private nu se câștigă pe prețul/devizul cel mai mic, ci pe redevența cea mai mare plătită autorității publice.

Iată de ce s-au pregatit studii peste studii de obiective de infrastuctură, unele chiar faraonice, fără fundament economic și pentru care nu a existat niciun investitor.

Lipsa de determinare și răbdare în pregătirea și executarea unui proiect de PPP a            autorităților publice contractante

Pentru derularea unui proiect de parteneriat public-privat este necesară o perioadă de timp, iar o etapă care durează un număr de luni este, în primul rând, contractarea de consultanți, deoarece complexitatea proiectelor de parteneriat public-privat necesită consultanți de top internaționali, care să pună proiectul pe harta investitorilor potențiali. Operațiunile ulterioare, de la primele studii până la lansarea procedurii de atribuire și semnarea cu câștigătorul desemnat, pot dura până la un an. De abia de acum înainte investitorul începe să deruleze investiția și să “bage sapa în pământ”.

Complexitatea unui parteneriat public-privat, o formă de project finance, structurarea unui contract finanțabil/bancabil, iată câteva elemente greu de înțeles de către autoritățile publice obișnuite să aibă “în pix” bugete care pot fi cheltuite pe proiecte de infrastructură prin acordarea acestora prin proceduri competitive ce au la bază prețul cel mai mic, către constructori agreați. Prea multa nerăbdare, prea puține rezultate.

În loc de concluzii

După știinta mea, din 2006 până în prezent au fost initiate, cu intenția de a se realiza în parteneriat public-privat, mai multe proiecte de: aeroporturi la Bacău, Brașov, Iași, Oradea, Brăila si Craiova, metrou la București, spital la Cluj si Timișoara, hotel la Cluj, stațiuni turistice la Padina si Ciucaș, parcări publice la București, Timișoara, Oradea si Brașov, pistă de Formula 1 la Brașov, incineratoare de gunoi în cogenerare cu suport fonduri europene la Brașov și București.

Majoritatea acestor proiecte “au murit pe drum”. Doar câteva au ajuns în faze finale și încă și mai puține s-au realizat; din informațiile mele, o parcare în București e singurul proiect în parteneriat public-privat dus până la bun sfârșit.

Deloitte s-a implicat în unele dintre aceste proiecte, dar pe parcurs ne-am lovit de obstacole diverse, de la cele descrise mai sus, până la vechea mentalitate românească cu “să moară și capra vecinului”.

În tot acest timp în Ungaria, Croația, Serbia, Cehia, Slovacia, Bulgaria și chiar în Albania s-au finalizat mai multe proiecte de infrastructură în parteneriat public-privat, de la aeroporturi la autostrăzi, spitale, stadioane, parcări, gări, terminale portuare, închisori etc.

O să vă întrebați ce rost mai au pateneriatele public-private? Au pentru că, mai ales într-o țară ca a noastră, cu un buget public insuficient pentru cheltuieli de infrastructură - insuficient și pentru a garanta împrumuturile pentru eventuala finanțare a acestora pe termen lung - orice proiect de infrastructură potențial profitabil în operare ar trebui finanțat în parteneriat public-privat de investitori privați, iar resursele aferente ar putea fi eliberate pentru realizarea altor obiective sociale neprofitabile, dar atât de necesare în dezvoltarea societății noastre în educație, sănătate, servicii publice și alte domenii.

Materialul a fost publicat in Top 1000. Cele mai mari companii din Romania- 2018, un proiect realizat de Ziarul financiar cu sprijinul Deloitte