Competiția celor mai bune rapoarte non-financiare

Articol

Green Frog Award

Competiția celor mai bune rapoarte non-financiare

La Deloitte ne-am angajat să avem un impact care contează, privind cu atenție la ceea ce lăsăm moștenire generațiilor viitoare și identificând cele mai importante teme atât pentru clienții noștri, cât și pentru oamenii din echipă sau pentru comunitățile locale. Descoperiți în Deloitte Central Europe Impact Report cum putem construi un sens într-o lume aflată în continuă schimbare, încurajând cele mai sclipitoare minți și punând pe primul loc valorile companiei.

O parte din eforturile noastre în acest sens sunt reprezentate de competiția de sustenabilitate Green Frog Award, care are ca scop identificarea și premierea excelenței în raportarea non-financiară în Europa Centrală, apreciind conținutul, materialitatea, structura și creativitatea comunicării, cât și performanța sustenabilității și angajamentele strategice.

Felicitări câștigătorului local din acest an, Raiffeisen Bank, care s-a calificat pentru etapa regională unde va concura cu cele mai bune rapoarte non-financiare din Europa Centrală!

Sustenabilitatea nu este doar despre raportare non-financiară. Printr-o abordare sustenabilă, organizațiile învață să fie mai responsabile și să găsească soluții la o gamă largă de probleme sociale și de mediu. În acest context, este important să se măsoare impactul sustenabilităţii - printr-o monitorizare, evaluare și învățare mai bune putem îmbunătăți impactul nostru social. Aflați din raportul Deloitte Insight - Reimagining measurement - cum puteți utiliza datele disponibile pentru a vă susține obiectivele strategice.

V-a fost de folos informația?