A fost sau n-a fost revoluție fiscală

Stiri

«A fost sau n-a fost» revoluție fiscală?

25 decembrie 2017

Deși schimbarea legislației este cea mai simplă metodă de a acționa și de a crea imagine, devine tot mai clar că lipsa de strategie pe termen mediu și deciziile ad-hoc nu generează bunăstare.

Zilele trecute am cumpărat o pereche de butoni de pe un site chinezesc cu 5 lei, de douăzeci de ori mai ieftin decât i-aş fi luat dintr-un magazin românesc. Un fapt cotidian care arată la scară micro cum se transformă economia datorită globalizării şi tehnologiei. Multe state au înţeles din vreme schimbarea şi au adoptat inclusiv în administraţie provocările economiei moderne, Estonia fiind un exemplu de ţară cu viziune din această perspectivă. Micul stat baltic şi-a asumat un rol revoluţionar în UE, promovând prin consultări ample, deschise (e.g. chestionare standardizate) şi eficiente trecerea tehnicilor de impozitare în era digitală.

În ciuda pregătirilor de preluare a preşedinţiei UE din 2019, decuplaţi parcă de ce se întâmplă la nivel european şi mondial, în ultimul an, am făcut şi noi o revoluţie fiscală aşa cum putut.

Revoluţie reală ar fi însemnat o schimbare de paradigmă. Ca să fi putut vorbi de un astfel de proces, ar fi trebuit să avem o reaşezare pe baze complet diferite şi care să pornească inclusiv de la premisa digitalizării. Însă noi suntem martorii unor încercări mai mult sau mai puţin duse până la capăt (plata defalcată a TVA, impozitare pe cifra de afaceri, impozitare pe gospodării, transferul contribuţiilor etc). Rezultatul este un pachet de măsuri încropite fără coerenţă privind direcţiile şi obiectivele pe termen lung. Singurul efect vizibil este tulburarea vieţii contribuabililor. 

În lipsa unei justificări privind nevoia acestor schimbări, cred că trebuie să privim dincolo de modificările punctuale pentru că deciziile fiscale nu pot fi decuplate de politicile bugetare. În ultimii ani, tendinţa a fost de a crea un sistem de redistribuire similar celui din ţările europene dezvoltate, neavând o economie la fel de performantă şi, prin urmare, fără resurse la fel de mari. 

În paralel, din lipsă de imagi­naţie sau de politici publice mai eficiente, pârghia reducerii cotelor de impunere a fost intens folosită pentru a stimula mediul economic. Problema este că nicio ţară nu a reuşit să aibă rezultate cu politici fiscale liberale concomitent cu politici bugetare sociale. Ele sunt faze succesive, iar ceea ce a propus guvernul în ultimul an a fost, de fapt, o reorientare care să susţină cheltuielile tot mai generoase. În 2018 este posibil ca presiunea să crească, dar situaţia depinde de mulţi factori, în primul rând de stabilitatea politică.. Principalul risc rămâne contextul extern. Apariţia unei noi crize va accelera procesul şi ar putea duce la majorări bruşte de taxe, aşa cum am mai experimentat. 

Fereastra de oportunitate din 2017, o economie mondiala încă în plin avânt şi cu următoarele alegeri peste doi ani care ar fi permis o aşezare mai confortabilă a economiei pe trendul de creştere, pare închisă. Spaţiul de manevră s-a micşorat şi aşa se ajunge la aceleaşi discuţii reluate din nou şi din nou de zece ani: cum obţinem mai mulţi bani la buget doar prin modificări fiscale. În acest timp, subiecte stringente pe plan despre viitorul taxării în parametri internaţionali: economie digitală, măsuri anti erodare a bazei de impozitare etc sunt ignorate. 

Ponderea relativ constantă a încasărilor din taxe în PIB, indiferent de modificările făcute în ultimul deceniu, arată că soluţiile trebuie căutate şi în altă parte, nu doar în Codul fiscal. Deşi schimbarea legislaţiei este cea mai simplă metodă de a acţiona şi de a crea imagine, devine tot mai clar că lipsa de strategie pe termen mediu şi deciziile ad-hoc nu generează bunăstare. Actuala creştere economică, deşi impresionantă statistic, nu este durabilă pentru că se bazează în principal pe consum alimentat de politicile fiscale. Reversarea tendinţei va veni tot din politicile fiscale (creşterea accizelor şi alte măsuri inflaţioniste care erodează puterea de cumpărare). Oricum am privi, politicile fiscale şi bugetare sunt pivotul guvernării, iar schimbările fiscale ori de câte ori apar dificultăţi, în special în colectare sau pentru că s-au decis majorări de cheltuieli peste capacitatea bugetului, înseamnă, practic, un pas înainte, doi înapoi. Este tot mai multă nevoie de măsuri cu bătaie lungă şi de administrare profesionistă.

Alin Chitu, Director, Deloitte România

Sursa: capital.ro

Mai multe subiecte