Cand contribuabilul se bucura (iar!) de prezumtia de vinovatie

Recenta initiativa de a-i obliga pe cei care angajeaza part-time sa achite impozit si contributii la nivelul salariului minim este simptomatica pentru modul in care sunt gandite prevederile legale si actiunile de control. Se porneste de la prezumtia ca marea majoritate a contractelor cu timp partial sunt rezultatul unui comportament evazionist. Masura pare una contra-intuitiva la prima vedere. Astfel, legiuitorul considera ca impunand o sarcina fiscala mai mare pentru venituri in zona gri, gradul de colectare va creste.

Este posibil ca o parte dintre aceste contracte sa mascheze joburi full-time? Este, insa nu stim cate si nici care ar fi efectul asupra acestor locuri de munca (e.g. s-ar pastra?) daca sarcina fiscala salariala ar fi declarata si platita integral.

Pentru a identifica daca este o forma de evaziune, exista autoritati de control. Cu toate acestea, se prefera o prevedere generala deoarece, ca in multe alte situatii, statul pare ca isi recunoaste slaba capacitate de administrare. In acelasi timp supozitia ca, automat, dupa aplicarea unei astfel de masuri, toate contractele vor fi mentinute si sumele presupus a fi atrase in plus vor ajunge in buget, nu are nicio baza.

Contractele cu timp partial le dau optiuni celor mai putin calificati sau care realizeaza munci ocazionale si carora le este dificil sa incheie contracte cu norma intreaga. Asa ajungem la problema de fond: stimularea pietei muncii. Tendintele demografice s-au schimbat, natalitatea fiind in scadere de cateva zeci de ani, iar speranta de viata in crestere. Prin urmare, sistemul de pensii sta pe o piramida inversata. Prin urmare, politicile publice ar trebui sa incurajeze cetatenii sa aiba cat mai multe contracte si sa contribuie cat mai mult. Insa o astfel de obligatie care ar duce la supra impozitare in unele cazuri, concertata cu majorarea accelerata a salariului minim, va majora costurile angajatorilor. Impactul negativ asupra pietei muncii poate fi mai mare decat beneficiile bugetare pe termen scurt.

Efectele negative ar fi mai mici daca s-ar reglementa un cadru alternativ pentru situatii care nu implica un program de opt ore. O varianta este, de exemplu, programul de tichete  pentru servicii, asa cum este in Belgia. Practic, beneficiarii de servicii folosesc niste tichete (similare tichetelor de masa) pentru a plati contravaloarea unor servicii foarte clar definite. Tot acest mecanism functioneaza in masura in care beneficiaza de un tratament fiscal favorabil (e.g. impozitare redusa la decontare, deducere la calculul impozitului pe venit etc). Astfel ar fi atrase in economia formala activitati nedeclarate si s-ar crea oportunitati pentru grupurile vulnerabile.

In concluzie, in lipsa unei masuri complementare, e posibil sa fie afectati, in primul rand, contribuabilii actuali - angajatori sau angajati - care vor fi supraimpozitati sau isi vor pierde locurile de munca, in timp ce evazionistii vor ramane neatinsi pentru ca autoritatile nu par sa stie cum sa ii gaseasca.

Un articol semnat de Alin Chitu, Director Taxe Deloitte Romania 

*Sursa: hotnews.ro