Cu formularul prin Europa

Articol

Cu formularul prin Europa

Să luăm o necesară distanță și să vedem cum a debutat anul fiscal 2018: cu un guvern nou instalat a cărui primă decizie și prioritate a fost amânarea/eliminarea unui formular. O problemă minoră în ansamblul fiscalității unui stat european pe care noi, autorități și contribuabili deopotrivă, am ridicat-o la rang de urgență națională.

Indiferent cât de deficitară e legislaţia din spatele acestui formular, administrarea lui sau comunicarea, povestea ar trebui să ne dea tuturor de gândit: ce mize şi priorităţi avem, mai ales că, în mai puţin de un an, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Cum ne pregătim, cum vom gestiona marile teme europene, ce agendă proprie ne propunem să împingem la masa negocierilor dacă pe noi un simplu formular ne-a adus în pragul nevrozei naţionale. Și nu mă refer doar la autorităţi, care au grăbit o reformă fără dezbateri şi fără să analizeze toate implicaţiile, ci şi la cetăţeni care, poate şi din cauza presiunii atâtor schimbări fiscale, au reacţii puternic emoţionale.

Când imigraţia, Brexit-ul, Europa cu două viteze agită apele politicii europene, România este chemată să gestioneze, pe lângă aceste negocieri sensibile, alte teme de mare importanţă: cadrul financiar multianual, în contextul în care unele state presează pentru reducerea fondurilor alocate agriculturii vitale pentru noi, sau reforme ale taxării în spaţiul comunitar.  Să considerăm “fomularul” măsura putinţei noastre, a priorităţilor noastre? Sper că nu e cazul deşi trebuie să recunoaştem că nu prea am reuşit să ne încărcăm agenda cu discuţii de anvergură europeană şi să ne poziţionăm aşa cum ne-am dori să fim: un stat modern care vrea prosperitate şi progres şi, prin urmare, propune teme de impact.

În acest timp Estonia, o ţară cu puţin peste un milion de locuitori, tocmai a încheiat cu succes preşedinţia Consiliului UE şi a reuşit să pună în dezbatere teme majore atât pentru UE, cât şi pentru interesul naţional, cum este digitalizarea. Estonia şi-a făcut deja din digitalizare un brand de ţară, iar în toamna anului trecut a înaintat negocierile pentru taxarea economiei digitale. O miză reală pentru o economie în curs de dezvoltare, pentru viitor pe care şi România ar trebui să o aibă. Cu o economie şi o administraţie digitalizate, celebrul formular probabil nici n-ar mai fi apărut în discuţie. În paralel, Estonia a consemnat progrese în alte domenii, din care trei au vizat taxarea.  Pe lângă acordul de principiu privind taxarea economiei digitale, pentru care Comisia Europeană este aşteptată să emită un proiect de directivă la finalul acestei luni, a adus amendamente în materia TVA pentru comerţul electronic şi a modificat lista statelor care refuză cooperarea fiscală. Aşa cum spunea preşedintele estonian, digitalizarea este noul tort din care fiecare vrea o felie şi, totuşi, nu a fost uşor să negocieze agenda digitală şi taxarea economiei digitale. Cum a performat? Datorită mentalităţii pentru că Estonia nu s-a poziţionat ca un stat insular, ci ca parte integrantă a blocului comunitar.

Discuţiile despre digitalizare şi taxare vor continua sub preşedinţia Bulgariei care a început la 1 ianuarie 2018. În plus, Bulgaria îşi propune să înainteze pe agendă securitatea care depinde şi de situaţia încă tensionată din Balcanii de Vest şi să susţină cauza integrării statelor din acea zonă în UE. Ambele ţări au venit cu priorităţi direct legate de interesele naţionale şi cu ceea ce pot oferi în plus şi benefic pentru comunitatea europeană. Nu înseamnă că toate aceste teme vor găsi consensul necesar, dar măcar sunt aduse în atenţie şi dezbătute. Înainte de toate arată o poziţionare care reuşeşte să fie naţională şi europeană în acelaşi timp. Ce priorităţi va avea România încă nu ne este prea clar. Cu siguranţă va prelua temele majore ale UE şi, în orice caz, va avea dosare politice grele în prima jumătate a anului viitor: Brexit care ajunge la scadenţă, cadrul financiar multianual, alegerile pentru parlamentul european, migraţia. 

Un articol de Alin Chitu, Deloitte România

sursa: capital.ro

V-a fost de folos informația?