O lege care ar aduce mai multi producatori agricoli in marile magazine se dovedeste nefunctionala. Cauze si efecte

Stiri

O lege care ar aduce mai multi producatori agricoli in marile magazine se dovedeste nefunctionala. Cauze si efecte

20 iunie 2017

Modificarea legii cooperativelor, inclusiv prin introducerea de facilitati fiscale pentru acestea, a avut ca scop stimularea asocierii micilor jucatori, considerata esentiala pentru a creste puterea de negociere a acestora cu marii comercianti, accesul la credite, atragerea de fonduri europene, achizitia de utilaje si tehnologie. Insa dupa un an de la publicarea acesteia (legea 164/2016), desi initiatorii au privit-o drept o reforma profunda menita sa adapteze sectorul agricol la cerintele pietei, efectele se lasa asteptate. Definitiile neclare din lege, precum si lipsa clarificarilor privind potentiala calificare ca ajutor de stat sunt principalele cauze care au facut-o inaplicabila. 

Premisa de la care s-a pornit si care a impus modificarea legii a fost fragmentarea acestei piete si existenta unui numar mare de jucatori care slabesc forta economica a micilor agricultorilor si ii face necompetitivi in relatia cu finantatorii si marii comercianti. Probabil exista si cauze de ordin social-cultural care impiedica asocierea, cum ar fi reticenta fata de asociere sau neincrederea fata de potentiali parteneri, dar nici actuala forma a legii nu este lipsita de echivoc. Pe langa neclaritatile sau omisiunile de ordin juridic, exista un impediment important pentru utilizarea facilitatilor fiscale, respectiv a scutirilor de impozit pe profit si impozite pe proprietate.

Statutul fiscal al cooperativei, dificultate pentru aplicarea facilitatilor

Din punct de vedere fiscal, scutirea de impozit trebuie sa fie acordata cooperativei, dar statutul sau fiscal pune probleme. De ce? Pentru ca desi cooperativa nu reprezinta un scop in sine, ci un mijloc prin care membrii sai pun laolalta activitatile pentru a facilita productia si valorificarea, exista obligatia ca entitatea formata prin asociere sa se inregistreze fiscal. Rezulta ca ea devine contribuabil al bugetului de stat si trebuie sa i se aplice reglementarile generale. Conform Codului fiscal (art 1 alin 4) "orice masura de natura fiscala care constituie ajutor de stat se acorda potrivit dispozitiilor legale in vigoare privind ajutorul de stat". 

Prin urmare, in primul rand trebuie clarificat daca aceasta masura reprezinta un ajutor de stat si, in caz afirmativ, trebuie clarificat daca a fost emisa respectand procedurile pentru acordarea ajutorului de stat.

In aceste conditii, facilitatile fiscale raman inaplicabile cu toate ca exista prevederi similare si in alte state tocmai pentru a spijini dezvoltarea micilor agricultori.

Asocierile in cadrul cooperativei contribuie esential la cresterea puterii de negociere in relatiile comerciale, formarea preturilor, reduce numarul de intermediari din lantul de distributie, achizitia de materii prime si tehnologii, finantare. Practic ar spijini dezvoltarea sectorului agricol si intrarea mult mai multor produse locale in retelele comerciale.

Totusi, fara clarificarile necesare privind punerea in practica, chiar daca au fost aduse imbunatatiri in urma cu un an, oportunitatea legii devine chestionabila, iar legiutorii ar trebui sa reia discutiile pe acest subiect. Cu atat mai mult cu cat, Codul Fiscal prevede faptul ca nicio alta institutie cu exceptia Ministerului Finantelor Publice nu poate elabora si emite norme fiscale.

Ce facilitati fiscale prevede legea 164/2016:

  • scutirea de la plata impozitului pe profit pe primii 5 ani a cooperativelor agricole care proceseaza produsele agricole
  • scutirea de la plata impozitului pe profit pentru 5 ani pentru cooperativele de achizitii si vanzari, care organizeaza atat cumpararile de materiale si de mijloace tehnice necesare productiei agricole, cat si vanzarile produselor agricole, de procesare a produselor agricole, care asigura produse tipice, de marca, cu prezenta permanenta; manufacturiere si de mica industrie in agricultura; de exploatare si gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole si a efectivelor de animale care au cifra de afaceri anuala neta de pana la 2.000.000 euro
  • scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri in cazul persoanelor juridice microintreprinderi si de la plata impozitului pe norma de venit in cazul persoanelor fizice, respectiv persoana fizica, persoana fizica autorizata, intreprindere individuala, intreprindere familiala, pentru productia valorificata prin/catre cooperativa agricola;
  • in cazul cooperativelor microintreprinderi, acestea platesc impozit pe profit si sunt scutite de la plata impozitului pe venituri;
  • scutirea de la impozitul pe proprietate a bunurilor imobile ale membrilor cooperatori aferente productiei valorificate prin cooperativa agricola;
  • scutirea membrilor cooperativelor de la plata impozitului pe arenda in cazul terenurilor luate in arenda de catre cooperative de la acestia.

Membrii cooperativei pot fi persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale (constituite conform OG 44/2008) si persoane fizice care platesc impozit pe norma de venit; societati comerciale microintreprinderi care, conform noului Cod fiscal, platesc impozit pe venit; societati comerciale altele decat microintreprinderi, care platesc impozit pe profit.

Un articol semnat de Camelia Malahov, Director Taxe, Deloitte Romania si Andreea Geacu, Manager Taxe, Deloitte Romania

*Sursa: hotnews.ro

Înregistrați-vă aici pentu a primi notificări cu privire la evenimentele și publicațiile Deloitte România.

V-a fost de folos informația?