Facilitățile fiscale pentru asigurări, benefice, dar insuficiente

Prevenția, definită ca fiind ansamblul de măsuri menite să evite apariția unei boli, a unui accident, sau a unei situații nedorite, este rar întâlnită în mentalitatea românilor și mai deloc prezentă în acțiunile autorităților. Este și cazul prevenției financiare, cea care ar putea, dacă nu să evite producerea evenimentului nedorit, să ofere o compensație financiară persoanei afectate sau familiei acesteia. Asigurările de viață, inclusiv cele de sănătate, reprezintă mai puțin de un sfert din piața de asigurări din România și, fără adoptarea unor măsuri de stimulare, este puțin probabil să depășească acest prag în viitorul apropiat.

Românii sunt obligați, prin lege, să își asigure mașinile și casele, așadar bunurile materiale, nu însă și viața, ca formă de protecție pentru familia rămasă fără sprijin financiar. În cazul sănătății, conștientizând starea precară a sistemului de stat, autoritățile au acordat anumite facilități fiscale pentru asigurările private de sănătate, însă și acestea sunt limitate.  

Cum funcționează facilitățile pentru asigurările private de sănătate?

Potrivit legislației în vigoare, asigurarea privată de sănătate este deductibilă în limita a 400 de euro/an la calculul impozitului pe venitul din salarii și al contribuțiilor sociale obligatorii pentru persoana asigurată. În aceste condiții, asigurarea privată de sănătate reprezintă un beneficiu pe care angajatorii îl acordă tot mai frecvent angajaților în scopul fidelizării acestora.

Dar, în cazul în care suma alocată asigurării private depășește plafonul menționat, diferența este considerată avantaj de natură salarială și se include în baza de calcul pentru impozitul pe venitul din salarii și pentru contribuțiile sociale obligatorii.

Atenție, în ceea ce privește asigurările voluntare de sănătate suportate de angajator pentru membrii familiei angajatului, acestea sunt încadrate în categoria avantajelor în bani sau în natură, asupra cărora se aplică regulile de impunere proprii veniturilor din salarii, fiind considerate venituri asimilate acestora.

Legislația prevede că o sumă de 400 de euro poate fi plătită de angajator pentru angajat, iar această sumă va fi deductibilă la angajator și în același timp neimpozabilă la angajat. La rândul său, salariatul are și el posibilitatea să contribuie pe cont propriu la o asigurare de sănătate, însă limita de venit neimpozabil este de 400 euro pe an în total. Deci, teoretic, dacă angajatorul contribuie la asigurarea angajatului cu această sumă, angajatul nu mai poate beneficia de deduceri pentru suplimentarea primei. Așadar, facilitatea este funcțională doar pe jumătate.

Diferența dintre asigurare și abonament

Inițial, măsura a vizat doar asigurările medicale private, însă ulterior a fost extinsă și asupra abonamentelor medicale, cu același plafon. Și în acest caz, deducerea este valabilă atât atunci când abonamentul este acordat de angajator angajatului sub formă de beneficiu, cât și dacă este încheiat individual de salariat.

Însă, în timp ce abonamentul medical are o aplicabilitate limitată, doar la furnizorul emitent și pentru servicii axate preponderant pe prevenție sau investigații de complexitate mică și medie, asigurarea medicală oferă protecție financiară pentru cazuri mai complexe, care necesită sume mari de bani și acces în orice sistem medical, public sau privat, național sau internațional.

Mai mult, asigurarea presupune și acordarea unei indemnizații în anumite cazuri (de exemplu, invaliditate), iar aceste sume primite cu titlu de despăgubiri sunt neimpozabile pentru angajat.

Extinderea facilităților, o necesitate

Cu toate aceste facilități, gradul de acoperire prin asigurări medicale private rămâne extrem de redus în România, numărul polițelor încheiate fiind de doar câteva sute de mii. În aceste condiții, dar luând în calcul și situația precară a sistemului de sănătate de stat, este mai mult decât evident că este necesară extinderea facilităților acordate pentru această formă de protecție. Mai mult, facilitățile ar trebui acordate și pentru asigurările de viață, având în vedere că nici la acest capitol România nu stă prea bine.

Potrivit datelor publicate de ASF, la jumătatea anului 2019, asigurările de sănătate au cumulat prime brute subscrise în valoare de 205 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 24% față de aceeași perioadă a anului precedent. Numărul de contracte în vigoare la sfârșitul perioadei de raportare s-a mărit cu circa 18%.

Creșterea penetrării produselor de asigurare de sănătate și a celor de viață ar trebui să reprezinte un obiectiv nu doar pentru industrie, ci și la nivel guvernamental, întrucât ar reduce povara pentru bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale. Educația financiară și extinderea facilităților fiscale sunt doar două din măsurile necesare în acest scop.