Impozitarea companiilor digitale, de la intenție la fapte: Implicații pentru România

Impozitarea economiei digitale, care îi vizează în special pe giganții IT, este o prioritate a unora dintre statele europene, fiind așteptat un document oficial de propunere tehnică din partea Comisiei Europene până la sfârșitul lunii martie. Discuțiile de până acum pe acest subiect s-au purtat în jurul echității și egalizării taxării fiind, după cum arată și terminologia, o abordare din perspectivă morală, și nu tehnică.

S-au pus pe tapet principii, fără a se ajunge la substanță, după cum a comentat inclusiv Comisia în toamna anului trecut, după ce 10 state, printre care și România, au înaintat o scrisoare în acest sens. Răspunsul destul de reținut al Comisiei era argumentat pe două paliere: dificultățile de a delimita economia digitală în ansamblul economiei, având în vedere că digitalizarea a devenit un fenomen perturbator în toate industriile, respectiv alternativa de a rezolva problemele prin implementarea unei baze comune consolidate de impozitare a profiturilor (CCCTB).

Dezbaterea politică a impozitării profiturilor, care nu este doar o temă românească, ci europeană, s-a aprins și pe fondul unor dispute fiscale cu mari companii IT încheiate cu rezultate în defavoarea unor state vestice. Deloc întâmplător acționările în instanță ale unor nume sonore s-au soldat negativ pentru guvernele occidentale și din cauza unor tratamente fiscale mai prietenoase aplicate chiar de alte state ale blocului comunitar. Prin urmare, un demers care țintește echitatea și egalizarea taxării se arăta de la bun început improbabil. Pe de altă parte, CCCTB are sens tocmai pentru că anulează diferențele dintre sistemele fiscale ale statelor și acoperă lacunele legislative care permit acum evitarea impozitării în unele jurisdicții și mutarea profiturilor în altele cu regim mai relaxat.

Însă propunerea CCCTB a avut parte de discuții aparent interminabile, abandon și reluare într-o variantă modificată etc, dând impresia că nu va ajunge prea curând să fie implementată. Tocmai din acest motiv, unele state membre au decis să o apuce pe calea mai scurtă și să obțină cel puțin consensul majorității pe o directivă cu efecte mai rapide. Dezavantajul soluției pe termen scurt este că riscă să nu circumscrie impozitării domeniul pe care îl vizează și să afecteze negativ competitivitatea europeană.

De altfel până la elaborarea unei soluții tehnice, toți cei implicați sunt de acord că ar trebui lămurite conceptele. Vorbim de economie digitală sau de digitalizarea economiei? În funcție de varianta aleasă, sub incidența acestei impozitări pot cădea categorii diferite de companii, industrii etc. Ce înseamnă valoare creată de economia digitală, cum o definim etc? Fără clarificarea conceptelor, este evident că nu știm ce/cum se impozitează.

Ce propune proiectul de taxare a economiei digitale

Zilele trecute, Reuters a publicat pe surse variantele care ar urma să fie anunțate până la sfârșitul lunii martie de către Comisie. Proiectul propune două opțiuni: pe termen scurt și pe termen lung.

Cea pe termen lung implică o modificare de substanță a actualului regim fiscal, respectiv o directivă care introduce conceptul de sediu permanent digital și o recomandare de a introduce acest concept în convențiile de evitare a dublei impuneri pe viitor.

Concret, dacă această măsura va fi implementată, o societate care prestează servicii electronice (definiția pentru acest tip de servicii fiind preluată din reglementările de TVA) ar plăti un impozit pe profit (ca sediu permanent) în România dacă:

• va avea venituri peste o limită, în proiect plafonul propus fiind 10 mil euro, ori
• va depăși un anumit număr de utilizatori (numărul urmează a fi agreat ulterior) ori
• numărul contractelor încheiate online va depăși o anumită limită.

De asemenea, împreună cu introducerea conceptului de sediu permanent digital, trebuie definite o serie de criterii de alocare a profiturilor către un sediu permanent digital cum ar fi:

• informații colectate de utilizatori
• număr de utilizatori
• conținut creat de utilizatori

Mai departe, cota de impozitare va fi reglementată la nivelul fiecărui stat membru.

Principala problemă, din punct de vedere tehnic al acestei opțiuni, este că până la renegocierea celor peste 100 de convenții de evitare a dublei impuneri încheiate de România sau măcar a celei încheiată cu Statele Unite, companiile nu vor plăti impozit în România pentru că directiva nu poate prevala acestor convenții.

Din perspectiva oportunității, România ar trebui să își facă propriile calcule, și nu să se bazeze pe cele făcute la nivel european întrucât impactul nu va fi același în toate statele. Astfel, e posibil ca plafonul de 10 mil euro să nu fie adecvat nivelului și modelului de afaceri din România.

Impozitarea pe cifra de afaceri

A doua variantă propusă de Comisie ține cont tocmai de problemele legate de implementarea unei abordări la nivel global pe termen lung, respectiv introducerea conceptului de sediu permanent digital în convenția model, și încearcă o soluție pe termen scurt și implică un impozit pe venituri acolo unde este creată valoarea. Veniturile ce ar urma a fi impozitate ar fi cele din:

• servicii prin care sunt valorificate datele despre utilizatori sau prin intermediul spațiului publicitar virtual (de exemplu facebook, google, twitter, instagram etc)
• servicii furnizate contracost pe difertie platforme/piețe digitale (servicii de intermediere, de exemplu airbnb, uber)

Interesant este faptul că, în viziunea Comisiei, sunt excluse din scopul unei astfel de taxe serviciile prin care este valorificat accesul la conținut digital (de exemplu netflix).

Mai departe, se intenționează ca această taxă să fie datorata doar de grupuri cu cifra de afaceri globală peste un anumit plafon (750 mil euro, propus momentan) și au amprenta digitală tradusa in venituri in UE in valoare de 10-20 mil euro.

Amprenta digitala va fi utilizata pentru a calcula drepturile de impozitare aferente fiecărui stat membru. Practic, în funcție de anumite informații care vor fi solicitate societăților, aceste informații vor consta în:

• in cazul activităților în care sunt valorificate datele despre utilizatori sau prin intermediul spațiului publicitar virtual (de exemplu facebook, google, twitter, instagram etc), informatii statistice - geografice referitoare la cei care utilizează informația.
• pentru servicii furnizate contra cost pe diferite platforme/piețe digitale (servicii de intermediere, de exemplu airbnb, uber) se va plăti impozit in tarile unde sunt rezidenți cei care plătesc serviciile respective.

Impozitarea pe cifra de afaceri are dezavantaje clare pentru anumite categorii de companii, de regulă cele cu marje mici, aflate în pierdere sau în dezvoltare prin investiții. Modificările sunt foarte ample si tind sa extindă atribuțiile europene din zona impozitelor indirecte in zona impozitelor directe. Până la urmă, dacă direcția va fi de impozitare prin opțiunea pe termen scurt, ar fi important ca România să se poziționeze în funcție de propriile interese și să exprime un punct de vedere referitor la propunerea tehnică a Comisiei care să analizeze implicațiile dincolo de intențiile de politici fiscale asumate deja la reuniunea Ecofin din toamna anului trecut.

Un articol de Alin Chitu, Director Deloitte România