Preturi de transfer

Evenimente

Seminar de fiscalitate:  

Un an se încheie, altul începe – provocări, soluții, așteptări

În cadrul acestui seminar ne propunem să răspundem principalelor provocări cu care se confruntă reprezentanții departamentului financiar – contabil cu ocazia închiderii anului calendaristic/fiscal. De asemenea, vom discuta și despre unele dintre principalele modificări și propuneri de modificare ale legislației fiscale europene și românești care ne vor impacta sau ar putea să ne impacteze în perioada următoare.

Subiectele propuse în cadrul seminarului nostru vor fi abordate din prisma următoarelor arii de interes: impozitul pe profit, prețurile de transfer și taxa pe valoarea adăugată.

Tematicile adresate vor avea în vedere următoarele:

Aspecte de interes cu ocazia închiderii anului calendaristic/fiscal:

  • Deductibilitatea costurilor îndatorării, conform regulilor in vigoare începând din 1 ianuarie 2018 - situații întalnite în practică;
  • Deductibilitatea pierderilor din cesiuni de creanțe;
  • Declarația informativă privind beneficiarii sponsorizarilor/ mecenatului/ burselor private;
  • Distribuirea trimestrială a dividendelor – regularizarea la final de an;
  • Analiza de risc – reglementare și context;
  • Practici și abordări întâlnite în cadrul inspecțiilor fiscale;
  • Ajustările de final de an privind prețurile de transfer;
  • Obligația de raportare Country-by-Country;
  • Obligații de ajustare/ auto-colectare a TVA;
  • Calculul prorate pentru anul 2018;
  • Posibilitatea de a recupera TVA aferentă creanțelor neîncasate;
  • Recomandări privind alte verificări / diligențe periodice din perspectiva TVA

Principalele modificări și propuneri de modificare a legislației fiscale europene și românești:

  • Consolidarea fiscală din perspectiva impozitului pe profit;
  • Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor
  • Noile IFRS-uri și transpunerea în legislația contabilă românească – potențiale implicații fiscale
  • Jurisprudența Curții Europene de Justiție – cazuri recente
  • Reforma la nivelul sistemului european de TVA

Agenda

 

08:30 – 09:00  Înregistrare participanți

09:00 – 10:45  

Aspecte privind impozitul pe profit și distribuirea dividendelor

  • Deductibilitatea costurilor îndatorării, conform regulilor în vigoare începând din 1 ianuarie 2018 - situații întâlnite în practică;
  • Deductibilitatea pierderilor din cesiuni de creanțe;
  • Declarația informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/ mecenatului/ burselor private;
  • Distribuirea trimestrială a dividendelor – regularizarea la final de an;

Aspecte privind prețurile de transfer

  • Analiza de risc – reglementare și context;
  • Practici și abordări întâlnite în cadrul inspecțiilor fiscale;

10:45 – 11:00  Pauză de cafea

11:00 – 12:45  

Aspecte privind prețurile de transfer

  • Ajustările de final de an privind prețurile de transfer;
  • Obligația de raportare Country-by-Country;

TVA

  • Obligații de ajustare/ auto-colectare a TVA;
  • Calculul proratei pentru anul 2018;
  • Posibilitatea de a recupera TVA aferentă creanțelor neîncasate;
  • Recomandări privind alte verificări / diligențe periodice din perspectiva TVA

12:45– 13:45  Pauză de prânz

13:45– 14:45  

Principalele modificări și propuneri legislative cu impact asupra impozitelor directe

  • Consolidarea fiscală din perspectiva impozitului pe profit;
  • Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor
  • Noile IFRS-uri și transpunerea în legislația contabilă românească – potențiale implicații fiscale 

14:45 – 15:00  Pauză de cafea

15:15 – 16:00  

Jurisprudența Curții Europene de Justiție și reforma TVA

  • Jurisprudența Curții Europene de Justiție – cazuri recente
  • Soluții rapide pentru probleme specifice privind comerțul intracomunitar;
  • Sistemul definitiv de TVA. Conceptul de persoana impozabilă certificata. Livrările intra-unionale
 

*Evenimentul va fi susținut în limba română.

Detalii plată

110 € – pentru primul participant

100 € – pentru al doilea participant din cadrul aceleași societăți/aceluiași grup

Prânzul și gustările sunt incluse pe parcursul evenimentului. Taxa de participare nu include TVA.

Factura aferentă taxei de participare se va emite și se va transmite după eveniment.

Lectori:

Silviu Sandache – Director în cadrul Departamentului Servicii Fiscale, Deloitte România

Silviu este Director în cadrul departamentului fiscal al Deloitte România, aria sa de expertiză fiind taxele și impozitele directe. El oferă consultanță clienților pe plan local și internațional și are peste 18 ani de experiență profesională în domeniile fiscalității, contabilității și raportării financiare.

Silviu are o experiență semnificativă în consultanță fiscală internațională, oferind consultanță unei game largi de companii, cu accent pe structurarea internațională a portofoliilor de afaceri, achiziții și restructurări de grup, due diligence,  asistență in pregătirea declarațiilor fiscale, analize FIN 48 și impozitul pe profit amânat, precum și consultanță generală în domeniul impozitului pe profit și a taxelor locale.

Silviu este membru al Camerei Consultanților Fiscali din România, membru al Asociației Internaționale de Fiscalitate și membru al Amcham Romania, dar și al Consiliului Fiscal FIC.

ciprian

Simona Goje –  Manager, Departamentul Servicii Fiscale, Deloitte România – Cluj-Napoca

Simona este Manager în cadrul Deloitte România, fiind coordonatorul local al departamentului de Servicii Fiscale din Cluj-Napoca. Simona detine peste 10 ani de experiență în domeniul consultanței fiscale, aria sa de expertiză fiind impozitele directe din perspectiva taxării companiilor, având experiență și în aria impozitarii persoanelor fizice. 

Experiența sa profesională include proiecte diverse, cum sunt: consultanță fiscală generală cu privire la aspecte locale și internaționale, revizii fiscale și asistență în pregătirea declarațiilor fiscale, achizitii și restructurări de grup, analize FIN48 și impozitul pe profitul amânat, proiecte privind prețurile de transfer, asistenta în cadrul controalelor fiscale, precum și audituri fiscale. Clienții deserviți de către Simona activează preponderent în următoarele industrii: automotive, IT, industria bunurilor de larg consum și diverse industrii manufacturiere. 

Simona este absolventă a Facultății de Stiințe Economice, specializarea Finanțe-Bănci, din cadrul Universității de Vest Timișoara. Începând cu luna octombrie 2011, ea este membră a Camerei Consultanților Fiscali din România.

ciprian

Simona Mergeani – Manager in cadrul departamentului de taxe, Deloitte România

Simona este Manager în cadrul echipei de Prețuri de transfer a Deloitte România.

Cu o experiență de peste 8 ani în domeniul prețurilor de transfer, Simona a realizat proiecte de documentare a tranzacțiilor intra-grup derulate de companii multinaționale care operează în diverse domenii: Fabricație, Industria farmaceutică, Comerțul cu amănuntul și Imobiliare și a asistat clienți în cadrul controalelor fiscale.

Mai mult, Simona a fost implicată într-o gamă variată de proiecte de pregătire și revizuire de documentații de prețuri de transfer, consultanță pentru grupuri multinaționale și locale de companii sau proiecte de restructurare.

Simona deține o diplomă de licență în Relații Economice Internaționale și o diplomă de master în Managementul Riscului Financiar Internațional, ambele la Academia de Studii Economice, București. De asemenea, Simona este Consultant fiscal autorizat și membră al Camerei Consultanților Fiscali din Romania.

ciprian

Claudia Matei  –  Senior Consultant, Departamentul Servicii Fiscale,  Deloitte România  – Cluj-Napoca

Claudia este Consultant Senior în cadrul departamentului de taxe al Deloitte, specializată în taxe și impozite directe.

Din experiența Claudiei se numără proiecte diverse de: consultanță fiscală generală cu privire la aspecte locale și internaționale, revizii fiscale, lichidări, achiziții și restructurări de grup, precum și asistență în cadrul controalelor fiscale. 

Ca și arii de specializare, Claudia a lucrat preponderent pentru clienți din industriile: IT, Bunurilor de larg consum, Automotivă și Manufacturieră. Claudia deține o diplomă de licență în Administrarea Afacerilor și una de studii masterat în aceeași domeniu. 

ciprian

Elena Roșculeț – Senior Consultant within the Tax Department, Deloitte Romania 

Elena este Senior Consultant în cadrul departamentului de Taxe din Deloitte România, biroul din București, specializată în TVA.

Cu peste 6 ani experiență, Elena a fost implicată în proiecte de revizii fiscale, consultanță fiscală pe probleme complexe, due-dilligence, reprezentarea clienților pe parcursul inspecțiilor fiscale, întocmirea contestațiilor în urmă inspecțiilor fiscale, întocmirea declarațiilor de TVA atât pentru companii locale cât și multinaționale.

Elena este consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților Fiscali din România și al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România din 2013.

ciprian

Alte informații

Evenimentul se va desfășura în data de 17 ianuarie 2019 la DoubleTree by Hilton Hotel - City Plaza (Strada Sindicatelor nr. 9-13), Cluj Napoca.

Persoana de contact:

Mirabela Hrior

Email: mhrior@deloittece.com

Mobil: +40 730 255 561

Vă puteţi anula înscrierea la acest eveniment pentru orice motiv, trimiţând un e-mail la adresa: events_romania@deloittece.com. Termenul limită pentru anularea înregistrării este cu 5 zile înainte de data organizării evenimentului. Ne rezervăm dreptul de a anula evenimentul în cazul în care nu se va întruni numărul minim de confirmări. În acest caz veţi fi informaţi în timp util.