Preturi de transfer

Evenimente

Seminar de fiscalitate:  

Un an se încheie, altul începe – provocări, soluții, așteptări

În cadrul acestui seminar ne propunem să răspundem principalelor provocări cu care se confruntă reprezentanții departamentului financiar – contabil cu ocazia închiderii anului fiscal. De asemenea, vom discuta și despre unele dintre principalele modificări și propuneri de modificare ale legislației fiscale europene și românești care ne vor impacta sau ar putea să ne impacteze în perioada următoare.

Subiectele propuse în cadrul seminarului nostru vor fi abordate din prisma următoarelor arii de interes: impozitul pe profit, prețurile de transfer și taxa pe valoarea adăugată.

Tematicile adresate vor avea în vedere următoarele:

Aspecte de interes cu ocazia închiderii anului calendaristic/fiscal:

  • Deductibilitatea costurilor îndatorării, conform regulilor in vigoare începând din 1 ianuarie 2018 - situații întalnite în practică;
  • Deductibilitatea pierderilor din cesiuni de creanțe;
  • Declarația informativă privind beneficiarii sponsorizarilor/ mecenatului/ burselor private;
  • Distribuirea trimestrială a dividendelor – regularizarea la final de an;
  • Analiza de risc – reglementare și context;
  • Practici și abordări întâlnite în cadrul inspecțiilor fiscale;
  • Ajustările de final de an privind prețurile de transfer;
  • Obligația de raportare Country-by-Country;
  • Obligații de ajustare/ auto-colectare a TVA;
  • Calculul prorate pentru anul 2018;
  • Posibilitatea de a recupera TVA aferentă creanțelor neîncasate;
  • Recomandări

Principalele modificări și propuneri de modificare a legislației fiscale europene și românești:

  • Consolidarea fiscală din perspectiva impozitului pe profit;
  • Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor
  • Noile IFRS-uri și transpunerea în legislația contabilă românească – potențiale implicații fiscale
  • Jurisprudența Curții Europene de Justiție – cazuri recente
  • Reforma la nivelul sistemului european de TVA

Agenda

 

08:30 – 09:00  Înregistrare participanți

09:00 – 10:45  

Aspecte privind impozitul pe profit și distribuirea dividendelor

  • Deductibilitatea costurilor îndatorării, conform regulilor în vigoare începând din 1 ianuarie 2018 - situații întâlnite în practică;
  • Deductibilitatea pierderilor din cesiuni de creanțe;
  • Declarația informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/ mecenatului/ burselor private;
  • Distribuirea trimestrială a dividendelor – regularizarea la final de an;

Aspecte privind prețurile de transfer

  • Analiza de risc – reglementare și context;
  • Practici și abordări întâlnite în cadrul inspecțiilor fiscale;

10:45 – 11:00  Pauză de cafea

11:00 – 12:45  

Aspecte privind prețurile de transfer

  • Ajustările de final de an privind prețurile de transfer;
  • Obligația de raportare Country-by-Country;

TVA

  • Obligații de ajustare/ auto-colectare a TVA;
  • Calculul proratei pentru anul 2018;
  • Posibilitatea de a recupera TVA aferentă creanțelor neîncasate;
  • Recomandări privind alte verificări / diligențe periodice din perspectiva TVA

12:45– 13:45  Pauză de prânz

13:45– 14:45  

Principalele modificări și propuneri legislative cu impact asupra impozitelor directe

  • Consolidarea fiscală din perspectiva impozitului pe profit;
  • Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor
  • Noile IFRS-uri și transpunerea în legislația contabilă românească – potențiale implicații fiscale 

14:45 – 15:00  Pauză de cafea

15:15 – 16:00  

Jurisprudența Curții Europene de Justiție și reforma TVA

  • Jurisprudența Curții Europene de Justiție – cazuri recente
  • Soluții rapide pentru probleme specifice privind comerțul intracomunitar;
  • Sistemul definitiv de TVA. Conceptul de persoana impozabilă certificata. Livrările intra-unionale.

 

*Evenimentul va fi susținut în limba română.

Detalii plată

120 € – pentru primul participant

100 € – pentru al doilea participant din cadrul aceleași societăți/aceluiași grup

Prânzul și gustările sunt incluse pe parcursul evenimentului. Taxa de participare nu include TVA.

Factura aferentă taxei de participare se va emite și se va transmite după eveniment.

Lectori:

Silviu Sandache – Director în cadrul Departamentului Servicii Fiscale, Deloitte România

Silviu este Director în cadrul departamentului fiscal al Deloitte România, aria sa de expertiză fiind taxele și impozitele directe. El oferă consultanță clienților pe plan local și internațional și are peste 18 ani de experiență profesională în domeniile fiscalității, contabilității și raportării financiare.

Silviu are o experiență semnificativă în consultanță fiscală internațională, oferind consultanță unei game largi de companii, cu accent pe structurarea internațională a portofoliilor de afaceri, achiziții și restructurări de grup, due diligence,  asistență in pregătirea declarațiilor fiscale, analize FIN 48 și impozitul pe profit amânat, precum și consultanță generală în domeniul impozitului pe profit și a taxelor locale.

Silviu este membru al Camerei Consultanților Fiscali din România, membru al Asociației Internaționale de Fiscalitate și membru al Amcham Romania, dar și al Consiliului Fiscal FIC.

ciprian

Ioana Botez Senior Manager within the Tax Department, Deloitte Romania

Ioana este Senior Manager, în cadrul departamentului de Taxe, echipa de Prețuri de Transfer din Deloitte România.

Are 12 ani de experiență în servicii de consultanță fiscală oferite companiilor locale și multinaționale în materie de prețuri de transfer, impozitare directă și impozitare internațională. Are, de asemenea o experiență de 4 ani în domeniul contabilitate. Ioana are o experiență extinsă în a asista companiile cu pregătirea documentației prețurilor de transfer, companii din industrii precum: automotive, retail, prestări servicii etc.

Ioana este absolventă a Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE). De asemenea, a absolvit cursurile de Master ale Facultății de Management – Administrarea Afacerilor din cadrul ASE.

Ioana este membră a Camerei Consultanților Fiscali din România (CCF).

ciprian

Andreea Șonei – Manager within the Tax Department, Deloitte Romania

Andreea este Manager în cadrul departamentului servicii fiscale din Deloitte Romania, biroul din Timișoara.

Cu peste 14 ani de experiență în consultanță fiscală, Andreea a lucrat pe proiecte de întocmire declaratii și revizii fiscale, optimizări fiscale, due dilligence, consultanță fiscală pe probleme complexe, dar și consultanță generală, pentru companii care activează în industrii precum producție (inclusiv producție de mașini), produse de consum și industriale, tehnologie, media și telecomunicații.

Andreea este membră a Camerei Consultanților Fiscali din Romania și are experiență vastă în materie de impozite directe și TVA, precum și bune cunoștințe în domeniul impozitării persoanelor fizice, prețurilor de transfer și procedură fiscală.

Andreea deține o diplomă de licență în Finanțe și Asigurări conferită de Facultatea de Studii Economice din Timișoara, precum și o diplomă de Master în Fiscalitate.

ciprian

Ana Ion – Senior Consultant within the Tax Department, Deloitte Romania

Ana este Senior Consultant , în cadrul departamentului de Taxe, din zona de vest a României.

Are o experiență vastă, de peste 18 ani, în domeniul contabilității  si a  raportărilor financiare . Are, de asemenea, o experiență de 1 an în domeniul consultanței fiscale, incluzând calculul și verificarea impozitelor, consultanță privind aspecte fiscale complexe, consultanță zilnică , acordată companiilor multinaționale și companiilor cu capital privat.

Ana este absolventă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității De Vest din Timișoara, secția Management in Industrie si deține o diploma postuniversitară in contabilitate. .

ciprian

Elena Roșculeț – Senior Consultant within the Tax Department, Deloitte Romania 

Elena este Senior Consultant în cadrul departamentului de Taxe din Deloitte România, biroul din București, specializată în TVA.

Cu peste 6 ani experiență, Elena a fost implicată în proiecte de revizii fiscale, consultanță fiscală pe probleme complexe, due-dilligence, reprezentarea clienților pe parcursul inspecțiilor fiscale, întocmirea contestațiilor în urmă inspecțiilor fiscale, întocmirea declarațiilor de TVA atât pentru companii locale cât și multinaționale.

Elena este consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților Fiscali din România și al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România din 2013.

ciprian

Alte informații

Evenimentul se va desfășura în data de 16 ianuarie 2019 la Hotel NH, ( Strada Johann Heinrich Pestalozzi 1A ) Timișoara.

 

Persoana de contact:

Mirabela Hrior

Email: mhrior@deloittece.com

Mobil: +40 730 255 561

Vă puteţi anula înscrierea la acest eveniment pentru orice motiv, trimiţând un e-mail la adresa: events_romania@deloittece.com. Termenul limită pentru anularea înregistrării este cu 5 zile înainte de data organizării evenimentului. Ne rezervăm dreptul de a anula evenimentul în cazul în care nu se va întruni numărul minim de confirmări. În acest caz veţi fi informaţi în timp util.

Mai multe subiecte