Evenimente
Business Breakfast: Prețuri de transfer
Evoluții și aspecte practice
În contextul aderării României la Forumul de implementare al planului BEPS („Base erosion and profit shifting“ / „Erodarea bazei impozabile şi transferul profiturilor“) al OCDE (”Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică”), au fost dezbătute și adoptate o serie de acte normative care au în vedere alinierea legislației fiscale din România cu ultimele evoluții la nivel internațional.
Prin intermediul acestui eveniment ne propunem să analizăm împreună impactul cerințelor de documentare din perspectiva prețurilor de transfer care se întrevăd ca urmare a implementării în legislația română a Directivei UE 2016 / 881 privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal - Raportarea țară cu țară (”Country by Country reporting”) și a emiterii în iulie 2017 a noului Ghid al prețurilor de transfer de către OECD.
Toate acestea au ca scop identificarea de posibile provocări și/sau oportunități pentru compania dumneavoastră.
Evenimentul va avea un caracter interactiv, iar echipa Deloitte își propune să dezbată împreună cu participanții problemele și situațiile propuse de aceștia. Unde este posibil, vă rugăm sa ne transmiteți în avans întrebările dumneavoastră către asacaliuc@deloittece.com.
9 noiembrie 2017,
Hotel Kronwell, Brașov
Agenda seminarului
8.45 – 9.15 Înregistrarea participanților
9.15 – 10.30
Introducere
Prețurile de transfer în România – implicații locale și obligativitatea pregătirii dosarului de prețuri de transfer
Întrebări și răspunsuri
10.30 -10.45 Pauză de cafea
10.45– 12.00
Cerințele privind Raportarea țară cu țară (”Country by Country reporting”) și aspecte practice cu care se pot confrunta societățile din România
Din practica inspecțiilor fiscale pe tema prețurilor de transfer și abordarea proactivă în pregătirea dosarului de prețuri de transfer
Întrebări și răspunsuri
*Limba oficială a evenimentului este limba română.
Detalii plată
Participarea la acest eveniment este gratuită, pe bază de invitație și înregistrare. În vederea păstrării caracterului interactiv, seminarul va avea un număr limitat de 30 de participanți. Din cadrul aceleași companii se permite înregistrarea a unui număr de maxim două persoane. Vom transmite confirmările către dvs. în limita locurilor disponibile.
Lectori
Seminarul va fi susținut de lectorii:
Bogdan Constantinescu – Senior Manager, Departamentul de Taxe, Deloitte România
Bogdan este Senior Manager în cadrul departamentului de taxe Deloitte Romania. Cu o experiență profesională de peste 10 ani, el a asistat clienții să acționeze pe piețele locale și internaționale.
Bogdan este specializat în prețuri de transfer și are o experiență vastă în furnizarea serviciilor de consultanță fiscală companiilor cu capital privat, românești și internaționale. Practica sa din domeniu variază de la diverse proiecte de documentare privind prețurile de transfer, depuneri în avans în materie de acordare a prețurilor și asistență în timpul auditurilor fiscale, până la consultanță fiscală specifică, cum ar fi due diligence, restructurarea afacerilor sau proiecte specifice de consultanță fiscală. Principalele sale arii de expertiză sunt: industria auto, industria energetică și manufacturieră. De asemenea, este membru al inițiațivei Deloitte Germania ce se axează pe oferirea asistenței clienților vorbitori de limbă germană.
Bogdan deține o diplomă de licență în Administrarea Afacerilor și un master în Managementul Internațional și Marketing. Bogdan este un consultant fiscal autorizat și membru al Camerei Consultanților Fiscali din Romania. În prezent, este student pentru obținerea calificărilor internaționale ACCA și ADIT.
Laura Husarencu – Manager, Departamentul Servicii Fiscale – Prețuri de Transfer, Deloitte România
Laura este manager în cadrul departamentului de taxe Deloitte Romania, cu o experiență profesională de aproape 6 ani în domeniu, fiind specializată în prețuri de transfer. Laura a efectuat proiecte de documentare privind prețurile de transfer pentru tranzacțiile intragrup pentru companii multinaționale și a asistat clienții în audituri fiscale.
De asemenea, Laura a fost implicată în diverse proiecte de pregătire și revizuire a documentației de prețuri de transfer, consultanță fiscal pentru grupurile de companii internaționale și locale, proiecte de restructurare sau proiecte “due-dilligence”, precum și, depunerea acordului de prețuri de transfer în avans. Principalele sale arii de expertiză acoperă industrii precum: industria auto, de retail și industria de petrol și gaze. Laura este licențiată în Administrarea Afacerilor și deține o diplomă de master în Marketing. În prezent, este studentă pentru obținerea calificărilor internaționale ADIT.
Alte informații
Evenimentul se va desfășura în data de 09 noiembrie 2017, la Hotel Kronwell, Brașov.
Persoana de contact:
Anastasia Sacaliuc
Email: asacaliuc@deloittece.com.
Mobil: +40 725 004 075
Vă puteţi anula înscrierea la acest eveniment pentru orice motiv, trimiţând un e-mail la adresa: events_romania@deloittece.com. Termenul limită pentru anularea înregistrării este cu 5 zile înainte de data organizării evenimentului. Ne rezervăm dreptul de a anula evenimentul în cazul în care nu se va întruni numărul minim de confirmări. În acest caz veţi fi informaţi în timp util.