Solutii
CBAM - Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră
Obligativitatea raportării emisiilor reale asociate mărfurilor CBAM
Ce este CBAM?
Regulamentul (UE) 2023/956 privind Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) a intrat în vigoare în octombrie 2023 și prevede noi obligații pentru importatorii anumitor mărfuri generatoare de emisii de carbon.
Scopul CBAM este de a preveni relocarea din UE a producției mărfurilor cu amprentă de carbon din sectoarele cimentului, fierului/oțelului și aluminiului, hidrogenul și energia electrică în țări terțe cu politici climatice mai permisive și înlocuirea acestora cu importuri de mărfuri a căror producție implică emisii ridicate de dioxid de carbon.
Calendarul implementării CBAM?
Regulamentul prevede două faze principale de implementare, prima constând într-o perioadă de tranziție (octombrie 2023 - decembrie 2025) în care declaranții (importatorii sau reprezentanții vamali, în cazul reprezentării indirecte) vor avea doar obligația de a raporta emisiile de carbon încorporate în procesul de obținere a mărfurilor.
Începând cu anul 2026, devine operațională faza a doua a regulamentului, în cadrul căreia declaranții, pe lângă obligația de a raporta emisiile, vor trebui să achiziționeze certificate CBAM pe care ulterior le vor preda prin registrul CBAM, proporțional cu fiecare tonă de emisii de CO2 echivalent aferentă mărfurilor CBAM importate.
Tot începând cu anul 2026, pentru a putea depune rapoartele CBAM pentru mărfurile importate și pentru a putea opera tranzacțiile cu certificate CBAM, declaranții trebuie să fie autorizați în registrul CBAM. În acest scop, începând cu anul 2025, autoritățile competente vor deschide perioada de depunere a cererilor de autorizare, astfel încât în 2026 mecanismul să fie complet funcțional.
Ce înseamnă raportarea CBAM?
În perioada de tranziție, declaranții trebuie să se înregistreze în registrul tranzitoriu CBAM și să depună trimestrial rapoarte în portalul CBAM pus la dispoziție de Comisia Europeană prin intermediul portalului EU Trader.
În cadrul rapoartelor, în funcție de produsele importate și de metoda de obținere, trebuie incluse o serie de informații, printre cele mai importante fiind cele referitoare la cantitatea și originea bunurilor, încadrarea tarifară, emisiile directe și indirecte încorporate.
În primele trei trimestre ale perioadei de tranziție, Comisia Europeană a permis declaranților să utilizeze în rapoartele întocmite emisiile încorporate pe baza valorilor implicite publicate. Începând cu iulie 2024, declaranții au obligația să raporteze emisiile reale încorporate pentru mărfurile CBAM.
Experiența Deloitte
În Deloitte avem o echipă multidisciplinară de consultanți fiscali, experți vamali și specialiști în Global Trade Advisory care au aprofundat raportarea CBAM. Echipa Deloitte vă poate ghida în conformarea cu obligațiile CBAM în toate etapele de implementare, precum înregistrarea pentru raportarea CBAM, analiza impactului asupra importurilor, prezentarea informațiilor necesare pentru raportare, pregătirea rapoartelor CBAM, pregătirea pentru achiziționarea de certificate CBAM etc.
Articole
Taxa pe carbon, într-o nouă etapă de implementare. Ce se schimbă din trimestrul trei 2024?
30 septembrie 2024
Taxa pe carbon, instituită prin mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), intră în etapa următoare a calendarului de implementare, în care contribuabilii vizați sunt obligați să raporteze emisiile reale de dioxid de carbon (CO2) încorporate în mărfurile importate din afara Uniunii Europene (UE).