Potențialele provocări din cadrul departamentelor financiar-contabile în contextul COVID-19

Article

Potențialele provocări din cadrul departamentelor financiar-contabile în contextul COVID-19

15 aprilie 2020

Situația de incertitudine generată de pandemia de COVID-19 sau de munca de la distanță generează diverse probleme pentru companii și angajații acestora. Una dintre acestea este incapacitatea temporară a angajaților de a-și desfășura activitatea chiar din cadrul departamentul financiar contabil. Mai mult, societățile se pot confrunta cu crize de personal pe fondul concediilor programate în vederea îngrijirii copiilor, dar și cu  rotații de personal, angajații urmând alte oportunități de pe piața.

Contextul se poate agrava atunci când compania se confruntă cu lipsa experților care asigură informațiile manageriale necesare luării unor decizii rapide precum cele care vizează analiza impactului COVID-19 asupra societății, realizarea rapoartelor operaționale detaliate cu analize pe liniile de produse sau servicii, monitorizarea adecvată a capitalului de lucru și a fluxurilor de numerar, pregătirea de scenarii, finalizarea la termen a raportări lunare către grup și către autoritățile statului.

Indiferent de motivele care stau la baza crizei, în cadrul departamentului financiar-contabil, societatea este obligată, conform legislației în vigoare - Legea contabilității, OMF 1802 art. 566, să mențină înregistrări contabile la zi și să asigure un control intern al companiei care să-i permită colectarea de informații corecte, exhaustive și la timp. Este important de avut în vedere, de asemenea, cerința privind auditul intern, precum și obligativitatea de a întocmi declarația non-financiară, pentru acele societăți care au peste 500 de angajați.

Toate aceste activități financiar-contabile zilnice care trebuie să asigure continuitatea în colectarea și procesarea datelor pun o presiune suplimentară asupra companiei care, într-un context de criză, trebuie să se aplece asupra întocmirii de rapoarte necesare luării de decizii.

Aflată în fața unui asemenea context, societatea poate să-și analizeze resursele interne și să ia în considerare cea mai buna soluție, în funcție de particularitățile situației în care se află. Accelerarea digitalizării în cadrul departamentului financiar prin adoptarea unor instrumente existente pe piață, poate fi una dintre soluțiile ideale pentru companiile care nu numai că doresc rezolvarea unei probleme legată de imposibilitatea angajaților de a-ți desfășura activitatea, dar urmăresc și o fluidizare a proceselor existente.

De asemenea, externalizarea proceselor din cadrul departamentului financiar-contabil care asigură rapoartele necesare luării de decizii sau externalizarea raportării operaționale prin folosirea de unor instrumente de business intelligence - Power BI, Tableu, QlickSense –  pot reprezenta soluții pe care companiile să le aibă în vedere atunci când analizează situația echipei din cadrul departamentului financiar-contabil.

Măsurile fără precedent care au fost luate în vederea controlării pandemiei cu noul coronavirus și-au lăsat amprenta asupra multor sectoare și domenii de activitate, iar multe dintre aceste se află în acest moment în punctul în care trebuie să își regândească strategia, să îți protejeze angajații și să asigure continuitatea activității. Acesta din urmă reprezintă un elementul central pe care companiile trebuie să-l asigure, inclusiv pentru activitățile financiar-contabile.

Business Continuity Finance-audit advisory
Did you find this useful?