Solutions
Soluții de servicii externalizate: combaterea efectelor negative ale COVID-19 asupra companiilor
În contextul pandemiei de COVID-19, munca la domiciliu cauzează multor companii reale provocări în ceea ce privește încetinirea vitezei lor de reacție la aplicarea cadrului de reglementare financiară de la nivel local sau managerial de grup. Mai mult, sistemele lor tehnologice întâmpină dificultăți în conectarea imediată cu mediul virtual al partenerilor lor de afaceri.
Aceste provocări pot determina firmele să regândească modul în care decid să combine resursele interne și externe, necesare pentru gestionarea eficientă a proceselor financiar-contabile esențiale.
Măsurile concrete pe care companiile le pot lua
Provocările pe care companiile trebuie să le depășească sunt complexe, iar cele care țin în mod evident de capitalul uman, una dintre cele mai importante resurse ale unui business în perioadă de criză, reprezintă o prioritate.
În fața unei situații fără precedent, companiile pot adopta o serie de măsuri care pot preveni sau diminua efectele negative ale pandemiei COVID-19:
- redistribuirea optimă a responsabilităților personalului unei companii în cadrul unei echipe externe experimentate;
- apelarea la tehnologii de ultimă generație care se adaptează modului de lucru de la distanță.
În perioade de criză, aceste măsuri permit companiilor atingerea obiectivelor de business, la standarde profesionale de conformitate și raportare, economisind timp și reduce costuri.