Creșterea unui brand printr-o abordare trans generațională a profilării consumatorilor

Analiza

Dincolo de generația Millenials

Creșterea unui brand printr-o abordare trans generațională a profilării consumatorilor

Generația Millenials nu este atât de vanitoasă încât creadă că un pitch este numai despre ei. Adesea specialiștii de marketing generalizează profilurile consumatorilor, o abordare care poate fi afectată de miopie. Există însă modalități de evitare a unei viziuni înguste privind consumatorii și de implementare a unei abordări mai nuanțate.

Organizațiile din industria bunurilor de consum investesc sume semnificative în marketing și în inovare pentru generația Millenials, din urmă venind și Generația Z care se conturează ca o audiență semnificativă, însă o prea mare atenție acordată Millenials poate eclipsa potențialul unor generații mai mature cu o putere financiară mai mare.

În studiul nostru am identificat patru segmente potențiale de consumatori care oferă o abordare mai nuanțată și mai sofisticată pentru profilarea consumatorilor, ajutând astfel organizațiile să evite strategiile de marketing stereotipice, ajutându-le să identifice segmentele care pot genera mai multe vânzări.

Cele patru segmente de consumatorilor includ:

  • Consumatorii care aspiră la ce este mai bun
  • Consumatorii responsabili
  • Consumatorii pragmatici
  • Consumatorii cu putere financiară și discernământ
V-a fost de folos informația?